Axa Caspică: cel mai important acord geopolitic al anului 2018 tocmai a fost semnat şi nu e de bine pentru Washington

Strâns cu uşa de sancţiunile americane, Iranul cedează pretenţiilor Rusiei din zona Mării Caspice. Rusia - SUA: 1-0
Marea Caspică
Marea Caspică (Getty Images)

Disputa de două decenii privind statutul Mării Caspice, cea mai mare rezervă de apă potabilă a lumii, a ajuns la final în urmă cu câteva zile, când cinci state de pe litoralul Caspic (Rusia, Iran, Turkmenistan, Kazahstan şi Azerbaidjan) au căzut de acord să îi ofere un statut legal special – acum nu este nici mare şi nici lac, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

Înainte ca acordul final să devină public, BBC a scris că toate statele riverane vor avea libertatea de acces dincolo de apele lor teritoriale, dar că resursele naturale vor fi divizate.

Rusia a garantat o prezenţă militară în întregul bazin şi nu va accepta nicio forţă NATO în Marea Caspică.

Companiile energetice ruseşti pot explora cele 50 miliarde de barili de petrol din Marea Caspică şi cele 8,4 trilioane de metri cubi de rezerve naturale de gaze.

Turkmenistanul poate în cele din urmă să înceapă să ia în considerare conectarea gazului său la proiectul comun turco-azer TANAP printr-un gazoduct care traversează Marea Caspică.

Iranul şi-a mărit resursele energetice pentru cele mai mari oraşe din nord (Teheran, Tabriz şi Mashhad) – deşi, în acelaşi timp, s-a plasat sub presiunea navelor ruseşti.

Evoluţia ridică semne de întrebare cu privire la gradul de vulnerabilitate pe care îl are acum Iranul în faţa noilor sancţiuni americane, din moment ce acceptă ce a evitat întotdeauna - tutela de facto a Rusiei - şi cât de mult au servit intereselor NATO aceste sancţiuni.

Eventuala împărţire a fundului mării, bogat în petrol şi gaz, ar aduce chiar mai multă bogăţie şi energie pentru întreaga regiune. Din 1970 şi până la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, Marea Caspică a fost divizată în subsectoare pentru Azerbaidjan, Rusia, Kazahstan şi Turkmenistan – toate făcând parte din fosta Uniune Sovietică. Această diviziune a fost implementată pe baza unei linii mediane acceptate pe plan internaţional.

După dizolvarea Uniunii Sovietice, noua ordine a necesitat noi reglementări. Una dintre întrebări a fost dacă zona este mare sau lac? Dacă ar fi tratată ca o mare, atunci ar trebui să fie acoperită de legea maritimă internaţională, Legea ONU privind mările. Dar, dacă ar fi tratată ca un lac, atunci ar putea fi divizată egal între cele cinci ţări. Aşa numita dispută “lacul sau marea”, s-a referit la suveranitatea statelor, dar a atins şi câteva probleme globale cheie – exploatarea rezervelor de petrol şi gaz din Bazinul Caspic, libertatea de acces, dreptul de a construi dincolo de apele teritoriale, accesul la pescuit şi gestionarea poluării maritime.

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a concluzionat în raportul său “Perspectiva Energetică Mondială (PEM)” din 2017 că energia offshore are un viitor promiţător. Peste un sfert din actualele oferte de petrol şi gaz sunt produse offshore iar raţionamentul din jurul producţiei offshore va fi extins dincolo de aceste surse tradiţionale către energie regenerabilă şi altele. Rezervele offshore de hidrocarburi caspice sunt echivalentul a aproximativ 50 miliarde de barili de petrol (adică, echivalentul unei treimi a rezervelor totale de petrol ale Iranului). De asemenea, în zonă există 8,4 trilioane de metri cubi de gaze, echivalentul aproximativ al tuturor resurselor de gaze americane cunoscute public.

Ca şi cum aceste cantităţi nu ar fi suficiente pentru a reechilibra ecuaţia cererii energetice din zona euroasiatică, acordul dintre cele cinci state va permite de asemenea Turkmenistanului să construiască gazoductul Trans-Caspic, care va conecta resursele turkmene de proiectul comun azero-turcesc TANAP şi de acolo spre Europa – această mişcare putând să devină cu uşurinţă un factor de contrabalansare a afacerii tot mai mari cu gaz natural lichefiat din Europa pe care SUA o propune.

Chiar dacă nu există detalii depline şi clare privind acordul, Iranul pare să fi câştigat mult mai puţin decât vecinii săi, din moment ce are cea mai scurtă graniţă pe litoralul Mării Caspice. Din perspectiva energiei, Iranul va fi o piaţă naturală pentru petrolul şi gazul din bazinul Caspic, în condiţiile în care oraşele majore iraniene (Teheran, Tabriz şi Mashhad) sunt mai apropiate de Marea Caspică decât de câmpurile majore iraniene de petrol şi gaze.

Achiziţionarea de energie din Marea Caspică ar permite de asemenea Iranului să exporte mai multe din propriile sale resurse de gaz şi petrol, transformând ţara într-o rută de tranzit din bazinul Caspic către pieţele mondiale. De exemplu, pentru Turkmenistan (care ar dori de asemenea să vândă gaz Pakistanului) Iranul oferă o geografie convenabilă. Iranul ar putea obţine bani din operaţiuni swap sau pentru furnizarea unei rute de tranzit şi îşi poate justifica comerţul cu Turcia şi Turkmenistanul în condiţiile în care acordul swap este permis în baza Legii privind Sancţiunile împotriva Iranului şi Libiei (ILSA sau D’Amato Act), adoptată în 1996 de Congresul SUA.

Dacă apa de suprafaţă va fi folosită în comun, atunci toate statele de pe litoral vor avea acces dincolo de apele lor teritoriale.

În termeni practici, acest lucru implică o prezenţă rusească tot mai mare în bazin. De asemenea, mişcarea ar reduce orice spaţiu pentru o prezenţă NATO, în condiţiile în care aparent s-a stabilit că doar cele cinci state vor avea dreptul să aibă forţe militare în Marea Caspică. Ţinând cont de faptul că Rusia şi-a folosit deja navele de luptă în Marea Caspică pentru a lansa atacuri asupra unor ţinte din Siria (inclusiv cu rachete Kalibr), această prezenţă amplificată a forţelor ruseşti în zonă s-ar putea transforma într-o posibilă ameninţare la adresa securităţii Iranului.

Multe întrebări pot fi puse cu privire la ce a primit Teheranul prin acest acord, dar unele dovezi indică faptul că Iranul a fost împins să accepte acordul de noile sancţiuni impuse de SUA împotriva lui.

Potrivit Zero Hedge, ţinând cont că rezultatul acelor sancţiuni pare să fie faptul că Iranul a acceptat un acord în Marea Caspică ce permite Rusiei să plaseze nave de luptă la graniţa iraniană, un acord care elimină NATO din ecuaţia bazinului Caspic şi care amplifică cantitatea disponibilă de resurse energetice non-occidentale (acestea aflându-se direct sau indirect în sfera de influenţă geopolitică a Rusiei), unii s-ar putea întreba cine a avut cu adevărat de câştigat de pe urma sancţiunilor americane?

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii