Grecia va discuta miercuri cu UE pe tema împrumutului


Ministrul grec al finanţelor, Yanis Varoufakis.
Ministrul grec al finanţelor, Yanis Varoufakis. (Emmanuel Dunand/Getty Images)
Andrei Popescu
10.03.2015

Oficialii eleni vor participa miercuri la discuţii tehnice cu liderii internaţionali, într-un moment în care Atena urmăreşte să îşi asigure o finanţare suplimentară.

Negocierile vor avea loc în Bruxelles, şi nu în Atena, pentru a se evita trasarea unor comparaţii cu instituţiile din aşa zisa “troikă”, ai cărei inspectori au vizitat ocazional capitala greacă, înfuriindu-i-i pe cei care care consideră că suveranitatea ţării lor a fost pusă sub semnul îndoielii.

Grecia se chinuie să îşi asigure banii pe care îi va folosi pentru a-şi acoperi datoria. După un acord privind prelungirea cu 4 luni a programului de salvare financiară, Grecia a promis că va implementa un anumit număr de reforme, incluzând măsuri care vor duce la creşterea veniturilor statului – reforme precum lupta împotriva evaziunii fiscale şi a contrabandei.

Ministrul grec al finanţelor Yanis Varoufakis, care a aprobat acordul temporar cu oficialii din zona euro, i-a surprins pe aceştia atunci când a dat de înţeles într-un interviu recent că ţara sa va organiza un referendum sau alegeri anticipate asupra bailout-ului dacă Bruxelles-ul va respinge lista elenă de reforme.

Varoufakis a negat ulterior că ar fi spus aşa ceva, adăugând că doar a răspuns unei întrebări ipotetice, conform Novinite.

Liderii UE doresc să evite o altă criză precum cea din 2011, când starea finanţelor elene aproape a adus dezastru zonei euro, înainte să se ajungă la programul de salvare financiară a Greciei în valoare de 240 de euro.

Pachetul de ajutor a venit totuşi cu o serie de măsuri de austeritate, considerate de cetăţenii eleni ca responsabile pentru diminuarea nivelului de trai şi adâncirea problemelor economice ale ţării lor.

De altfel, premierul Alexis Tsipras a câştigat alegerile în urma promisiunilor făcute că va anula măsurile de austeritate şi va obţine o ştergere semnificativă din datoria elenă.

Deocamdată Tsipras nu a reuşit să îşi respecte promisiunile electorale.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor