În spatele anunţului retragerii premierului Li Keqiang: Economia şi finanţele Chinei sunt asaltate de probleme

Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican
Cei 11 îngeri care anunţă, cu goarne, Judecata de Apoi. Vatican (Pleasant Exchanges)
A.P.
14.03.2022

Mai multe crize par să ia cu asalt societatea.

Războiul şi distrugerea mistuie una dintre ţările importante în privinţa producţiei de grâu, pe măsură ce riscul celui de-al treilea război mondial este mai mare decât în cazul crizei rachetelor cubaneze.

Preţurile mărfurilor ating noi maxime istorice în fiecare zi, inflaţia creşte în majoritatea ţărilor, iar în SUA, Rezerva Federală (Fed) se grăbeşte să majoreze dobânzile la niveluri care vor aduce, cel mai probabil, o recesiune.

Pe fondul acestor probleme care zguduie din temelii societatea occidentală, China pare să fi dispărut de pe radarul interesului public. Cu toate acestea, regimul comunist chinez este şi el asaltat de crize majore, subliniază o analiză Zerohedge.

1. China este în pragul celei mai mari crize de Covid-19 de la începuturile pandemiei, în oraşul Wuhan

China se străduieşte să constrângă cel mai sever focar de Covid-19 din ultimii doi ani, raportând un număr de cazuri în creştere, fiind lovită de un nou val. După ce a publicat statistici care situau numărul de infecţii la 1.000 de cazuri noi (cifra mai mult ca sigur grosier sub-raportată) timp de două zile la rând, numărul cazurilor noi cu transmitere locală a crescut la peste 3.100, de data aceasta cauzate de o creştere a infecţiilor simptomatice, a raportat duminică, 13 martie, Comisia Naţională de Sănătate.

19 provincii au raportat noi infecţii cu coronavirus, focare apărând în cele patru mega-oraşe Beijing, Tianjin, Shanghai şi Chongqing şi chiar centrul industrial Shenzhen.

Ca urmare, guvernul Chinei a închis oraşul Shenzhen, cu 17,5 milioane de locuitori, cunoscut sub numele de Silicon Valley din China, şi restricţionează accesul la Shanghai prin suspendarea serviciilor de autobuz. Toate întreprinderile, cu excepţia celor care furnizează alimente, combustibil şi alte necesităţi, au primit ordin să închidă sau să lucreze de acasă. Măsura include Foxconn, sclavii chinezi ai companiei Apple.

Din moment ce portul Shenzhen - unul dintre cele mai aglomerate huburi de transport de containere din lume - este acum blocat, analiştii se aşteaptă la o nouă rundă de haos generat de efectul de domino, pe lanţurile de aprovizionare transpacifice - tocmai la timp pentru a se adăuga haosului de pe lanţurile de aprovizionare transatlantice, deja stresate de agresiunea rusă în Ucraina.

2. Acţiunile chineze se prăbuşesc

Indicele tehnologic Hang Seng a scăzut cu 61% de la vârful înregistrat anul trecut. Indicele Nasdaq Golden Dragon China al acţiunilor tranzacţionate în SUA a evoluat şi mai rău, în scădere cu 68%, iar cu încă o zi sau două proaste, scăderea de la vârf la minim ar putea depăşi prăbuşirea de 72% înregistrată în timpul crizei financiare globale din 2008.

Între timp, în SUA, acţiunile ADR chinezeşti s-au prăbuşit vineri cu 10% într-o singură zi, cea mai mare vânzare din 2008, după ce SEC a listat 5 companii chineze cu risc de eliminare din listă în cazul în care refuză să-şi publice registrele contabile pentru auditorii americani, stârnind panică în fiecare titlu ADR.

„Piaţa este foarte panicată”, a declarat, pentru Bloomberg, Paul Pang de la Pegasus Fund Managers Ltd., care şi-a vândut aproape toată participaţia din Alibaba Group. „Sancţiunile împotriva Chinei nu sunt imposibile, dacă China refuză să se poziţioneze faţă de războiul din Ucraina. Acţiunile companiilor tech se numără printre cele expuse la o eventuală creştere a tensiunilor chino-americane.”

Teama de o nouă represiune prin reglementare din partea Beijingului a escaladat în ultima vreme, deoarece factorii de decizie au propus mai multe restricţii asupra jocurilor online.

Rezultatele câştigurilor înregistrate până acum nu au putut atenua îngrijorările cu privire la perspectivele de creştere pe fondul slăbirii cererii consumatorilor din China. Indexul tehnologic Hang Seng a scăzut cu 17% în martie, se îndreaptă către cea mai mare scădere lunară de până acum.

"Nu putem vedea niciun semnal de revenire în prezent”, a spus Yan Kaiwen, analist la China Fortune Securities, citat de Zerohedge. Piaţa este îngrijorată de inflaţie din cauza preţurilor crescute la petrol şi alte mărfuri, care vor avea un impact negativ asupra economiei globale", a precizat el.

3. Obligaţiunile chinezeşti se prăbuşesc

Deşi nu este ceva nou pentru cei care au urmat prăbuşirea pieţei chineze de obligaţiuni junk - strâns legată de sectorul imobiliar al Chinei - stresul creditului din China a atins noi extreme pe piaţa offshore, în USD, unde randamentele medii ale clasei junk au crescut peste 25%.

Problemele au transformat dezvoltatorii imobiliari importanţi în investiţii extrem de riscante.

Dezvoltatorul imobiliar de lux Shimao Group, care era odată considerat un punct de referinţă pentru constructorii siguri din China, a ajuns şi el junk în câteva luni. Firma a fost retrogradată la CCC de către Moody’s Investors Service şi Fitch Ratings. Logan Group a fost, de asemenea, retrogradat din cauza datoriilor nedezvăluite şi a preocupărilor legate de guvernare.

Apar fisuri şi pe piaţa de obligaţiuni guvernamentale din China. Randamentele bondurilor suverane pe 10 ani au crescut la 2,86%, cea rata mai mare în acest an, din cauza exodului de capital.

4. Sectorul imobiliar al Chinei se prăbuşeşte (încă).

Industria imobiliară a Chinei a fost zguduită de cel puţin 14 eşecuri de plată ale dezvoltatorilor, de când autorităţile au început să impună regulamente care să limiteze împrumuturile excesive şi speculaţiile pe piaţa imobiliară, în 2020 - măsură care a generat un default istoric al gigantului Evergrande şi a altor dezvoltatori importanţi.

Deşi autorităţile semnalează acum o mai mare toleranţă pentru ameliorarea selectivă, încurajând cumpărarea de case în oraşele de nivel inferior, reducând ratele ipotecare şi permiţând mai multe împrumuturi bancare pentru dezvoltatori, există puţine semne că acest lucru ajută la creşterea vânzărilor. Cei mai mari dezvoltatori din China observă, încă, o cădere drastică a vânzărilor de case în acest an, piaţa fiind efectiv îngheţată.

China Vanke, al doilea cel mai mare dezvoltator al naţiunii după vânzări, a înregistrat o scădere de 44%. Country Garden Holdings Co., ale cărei obligaţiuni în dolari sunt aproape de minime record, a experimentat o scădere a vânzărilor cu 24%. Chiar şi China Overseas Land & Investment Ltd., administrată de stat, a înregistrat o scădere cu 48%.

Deşi sunt aşteptate mai multe ajustări după Congresul Naţional al Poporului care va avea loc în curând, există îngrijorări cu privire la o „spirală descendentă de neoprit”, potrivit analiştilor Nomura International HK. „Devenim din ce în ce mai neîncrezători că schimbările de politică vor fi eficiente şi suficient de oportune pentru a preveni vânzările de proprietăţi la preţuri corectate suplimentar” în prima jumătate a acestui an, au scris analiştii Jizhou Dong şi Stella Guo, într-o notă la sfârşitul lunii februarie.

5. Creditul chinez în colaps

Datele privind creditele, din februarie, au fost mai slabe, volumul celor ipotecare scăzând pentru prima dată în ultimii 15 ani.

Băncile au împrumutat 1,2 trilioane de yuani (194 miliarde USD) în această lună, în scădere de la 4 trilioane de yuani în ianuarie şi mai puţin decât în februarie anul trecut.

Un indicator cheie al creditelor ipotecare a scăzut pentru prima dată în cel puţin 15 ani, în ciuda eforturilor băncii centrale şi ale altor instituţii financiare de a stimula împrumuturile prin reducerea ratelor dobânzilor şi a avansurilor.

Împrumuturile pe termen mediu şi lung acordate companiilor nefinanciare, care crescuseră recent, au scăzut la 505 miliarde de la 1,1 trilioane de yuani în urmă cu un an, ceea ce indică faptul că firmele au fost, de asemenea, reticente să contracteze împrumuturi şi să investească. Datele slabe au venit în ciuda faptului că provinciile au vândut obligaţiuni speciale, o sursă cheie de finanţare a infrastructurii, într-un ritm mai rapid în februarie decât în anii precedenţi.

„Este un set de date destul de prost”, a spus Zhou Hao, economist senior pentru pieţele emergente la Commerzbank AG, citat de Zerohedge. „Există o lipsă a motorului de creştere, iar cererea economiei reale este slabă”, a spus el, argumentând că „Banca Populară a Chinei va trebui să reducă ratele din timp dacă doreşte să facă acest lucru”, deoarece inflaţia şi presiunile generate de exodul de capital vor începe să închidă fereastra de manevră anul acesta.

6. Didi se prăbuşeşte

Didi, omologul Uber al Chinei, a anunţat că renunţă la un IPO în HK. Autorităţile de reglementare chineze nu sunt încă mulţumite de securitatea datelor utilizatorilor. Acţiunile companiei au scăzut cu 44% în tranzacţiile din SUA vineri, cea mai mare scădere zilnică înregistrată până acum.

7. Probleme cu ESG

Fondul suveran de 1,3 trilioane de dolari al Norvegiei, cel mai mare din lume, respinge acţiunile companiei chineze de îmbrăcăminte sport Li Ning din cauza preocupărilor legate de producerea de bunuri în lagărele din Xinjiang.

Măsura anunţă probabilitatea ca alte fonduri „verzi” să renunţe la investiţiile lor chineze. „Renunţarea la acţiunile Li Ning de către fondul suveran norvegian declanşează unele îngrijorări cu privire la atitudinea faţă de acţiunile chineze şi din Hong Kong în viitor”, a declarat Castor Pang, şeful de cercetare la Core Pacific Yamaichi.

Ştirea de miercuri a făcut ca indicele CSI 300 al Chinei să scadă pentru a şasea zi - cea mai lungă serie de pierderi din martie 2020. Indicele Hang Seng a terminat la cel mai scăzut nivel din iulie 2016 - şi doar o intervenţie târzie a pieţei interne a evitat un rezultat şi mai prost.

CSI 300 a pierdut 27% faţă de vârful înregistrat acum aproximativ un an, pe fondul unei scăderi a pieţei imobiliare din China şi de politica "zero COVID", care generează blocaje economice.

8. China dublează banda de tranzacţionare în yuani pentru rublă

PBOC va dubla marja de tranzacţionare a yuanului pentru ruble, pe fondul semnelor de probleme de lichiditate, pe măsură ce băncile se retrag de pe pieţele ruse. Potrivit Bloomberg, perechea valutară va putea tranzacţiona cu 10% în jurul cursului fix pentru a satisface cererea de dezvoltare a pieţei începând cu 11 martie, a anunţat China Foreign Exchange Trade System într-un comunicat. Limita anterioară era de 5%.

Schimbarea arată modul în care instituţiile financiare globale încearcă să facă faţă volatilităţii rublei, Rusia fiind tot mai izolată de pieţe după ce a invadat Ucraina. Yuanul a atins un nivel record faţă de rublă săptămâna trecută, unele bănci chineze suspendând tranzacţionarea perechii valutare.

Ultima dată când China a lărgit marja de tranzacţionare pentru o valută străină a fost în 2014, când a dublat intervalul permis pentru dolar-yuan la 2%. „Este un răspuns la tranzacţionarea volatilă cu RUB”, a declarat Ken Cheung, strateg Asia FX la Mizuho Bank Ltd. „Măsura este pentru a oferi pieţelor posibilitatea de a stabili preţul şi de a îmbunătăţi lichiditatea de tranzacţionare RUB/CNY.”

9. Străinii vînd obligaţiunile chinezeşti în cantităţi record

Investitorii străini şi-au redus deţinerile de obligaţiuni guvernamentale chineze cu un volum record luna trecută. Investitorii străini au vândut o valoare netă de 35 de miliarde de yuani (5,5 miliarde USD) de obligaţiuni guvernamentale chineze în februarie, marcând cea mai mare reducere lunară înregistrată şi prima reducere din martie 2021, potrivit datelor compilate de Bloomberg. Deţinerile lor au scăzut la 2,48 trilioane de yuani de la un record de 2,52 trilioane în ianuarie.

Lichidarea obligaţiunilor a stârnit discuţii conform cărora unul dintre motivele evoluţiei ar fi sancţiunile impuse asupra Moscovei, deoarece acestea au întrerupt accesul Băncii Centrale ruse la o mare parte din rezervele sale valutare de 643 de miliarde USD. În iunie, yuanul reprezenta 13% din aceste rezerve, potrivit datelor băncii centrale. Analiştii de la Australia & New Zealand Banking Group au estimat că Banca Centrală şi fondul suveran al Rusiei deţin, probabil, un total de 140 de miliarde USD în obligaţiuni chinezeşti.

10. PIB-ul chinez în prag de contracţie

Ca răspuns la un consum mai slab şi la un impact negativ asupra lanţurilor de aprovizionare, pe măsură ce China îşi dublează eforturile în politica de zero-Covid pe fondul valului de Omicron, Morgan Stanley a redus previziunile pentru PIB-ul Chinei în primul trimestru cu 60 bps şi a redus PIB-ul întregului an cu 20 pb, la 5,1%.

11. China, în prag de relaxare agresivă

Ca rezultat al acestor probleme, China Securities Journal, un purtător de cuvânt al Băncii Populare a Chinei, publicaţia în care Beijingul anunţă ceea ce urmează, spune că PBOC poate reduce rata de rezervă bancară şi ratele dobânzilor pentru a stabiliza creşterea.

În prezent, este necesară o politică monetară laxă pentru a susţine creşterea, se arată în raport.

Se aşteaptă în continuare ca Beijing-ul să reducă rata rezervelor obligatorii ale băncilor şi ratele dobânzilor pentru a stabiliza creşterea economică, în ciuda creşterii ratelor dobânzilor Fed din SUA, a declarat China Securities Journal în raportul de luni, citând analişti. O reducere suplimentară a ratei de rezervă şi a ratelor dobânzilor s-ar putea să fi fost deja introduse pe agenda Băncii Centrale a Chinei.

Acest lucru ridică întrebarea: cât timp poate diverge politica monetară a SUA şi a Chinei, prima fiind în ascensiune şi a doua urmând un curs descendent, înainte ca ceva să se spargă definitiv.

Un lucru este cert: pentru ca Beijing-ul să-şi atingă ţinta de creştere de aproximativ 5,5% în acest an, în ciuda pieţei imobiliare în scădere, a focarelor de coronavirus în creştere rapidă, cu inflaţia încă ridicată şi cererea de export ameninţată de efectele războiului din Europa, numai o stimulare masivă a monedei va împiedica China să cadă într-o recesiune catastrofală.

Acesta este motivul pentru care premierul Li Keqiang a declarat vineri reporterilor că atingerea obiectivului de creştere nu va fi uşoară. Li Keqiang a transmis că se va retrage anul acesta, iar cele două anunţuri ar putea fi legate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor