Ministrul rus de Externe se va deplasa luni în China

Serghei Lavrov împreună cu omologul său chinez Wang Yi
Serghei Lavrov împreună cu omologul său chinez Wang Yi (Ministerul de Externe al Rusiei via Getty Images)
D.B.
08.04.2024

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, plănuieşte să se întâlnească săptămâna aceasta la Beijing cu omologul său chinez Wang Yi, pentru a discuta mai multe probleme imporante, inclusiv războiul din Ucraina, a anunţat duminică Ministerul de Externe de la Moscova, potrivit DPA International.

Lavrov urmează să viziteze China luni şi marţi, discuţiile urmând să abordeze, de asemenea, situaţia din regiunea Asia-Pacific şi cooperarea bilaterală în cadrul unor organizaţii internaţionale precum ONU, grupul BRICS al economiilor emergente importante - adică Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud - şi grupul G20 al principalelor economii industrializate şi emergente.

Lavrov şi Wang s-au întâlnit ultima dată în octombrie, la Beijing, şi au purtat discuţii la Moscova, în septembrie.

În timp ce ţările occidentale încearcă să izoleze Moscova în contextul invaziei totale a Rusiei în Ucraina, Beijingul, neutru în aparenţă, dar care susţine Rusia, rămâne cel mai important aliat al Kremlinului. Preşedintele chinez Xi Jinping l-a numit pe Putin un "vechi prieten" la o întâlnire din toamna anului trecut.

Comerţul dintre Rusia, care este afectată de sancţiunile occidentale, şi cea de-a doua mare economie a lumii este, de asemenea, înfloritor.

China a propus un plan de pace în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, lansat de preşedintele rus Vladimir Putin, la 24 februarie 2022, dar în termeni pe care Kievul se vede incapabil să îi accepte.

Luna trecută, politicieni şi oficiali ucraineni de top de la Kiev au făcut din nou apel la sprijin pentru o soluţie la război, în cadrul unei întâlniri cu trimisul special chinez Li Hui.

Ucraina insistă ca doar planul de pace al preşedintelui Volodimir Zelenski, care prevede retragerea completă a trupelor ruseşti din toate teritoriile ucrainene ocupate, să fie pus în aplicare.

Rusia respinge planul lui Zelenski, pe care îl consideră "nerealist".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor