Partidele din R. Moldova nu au format o majoritate parlamentară. ACUM: „Nu negociem cu hoţii”

Igor Dodon afirmă că şi-a făcut misiunea de mediator politic şi iniţiator al discuţiilor necesare pentru a sparge blocajul postelectoral. Astfel, responsabilitatea de a crea majoritatea de guvernare trece la partidele politice.
Liderii PD şi PSRM la a doua rundă de negocieri convocată de Igor Dodon, 2.04.2019
Liderii PD şi PSRM la a doua rundă de negocieri convocată de Igor Dodon, 2.04.2019 (facebook.com/Dodon Igor)
Ştefan Sârbu
03.04.2019

Preşedintele Igor Dodon a informat că a doua rundă de negocieri pentru crearea unei majorităţi parlamentare convocată marţi, 2 aprilie nu s-a soldat cu rezultate favorabile. Deşi conducerea Partidului Socialiştilor şi cea a Partidului Democrat au avut un schimb de opinii echilibrat pe unele subiecte sociale, au fost invocate anumite divergenţe pe subiecte de ordin politic.

„Este de datoria partidelor alese să ofere în sfârşit o perspectivă clară pentru Moldova: fie creează o majoritate parlamentară şi un guvern funcţional şi responsabil, fie mergem în alegeri anticipate”, a scris preşedintele pe pagina sa de Facebook.

Liderii blocului ACUM au refuzat să se prezinte la discuţii chemând deputaţii la discuţii alternative pentru crearea unei alianţe antioligarhice.

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba crede că sub pretextul ”medierii”, Igor Dodon a încercat să aşeze blocul ACUM la o masă cu Partidul Democrat, iar aceasta nu se va întâmpla. „Sunt fotografii care nu vrei să existe. De exemplu, fotografii de la negocieri cu hoţii. Noi azi am repetat: nu negociem cu hoţii.”

În context, şeful statului şi-a exprimat regretul că blocul ACUM, a refuzat categoric dialogul şi „a ratat oportunitatea de a face cel puţin un schimb de opinii cu privire la situaţia actuală din ţară”.

Referitor la invitarea separată a deputaţilor la discuţii de către liderii partidelor PAS şi DA, preşedintele a reiterat că nu va accepta o majoritate creată din deputaţi transfugi, iar negocierile cu ulterioara creare a majorităţii parlamentare trebuie să aibă loc între partide, fracţiuni care au acces în Parlament prin votul direct al cetăţenilor.

După consultările cu PSRM, Vlad Plahotniuc a menţionat că obiectivul PD rămâne de a crea pe cât se poate de repede un guvern stabil, responsabil şi eficient.

Lidera socialiştilor, Zinaida Greceanîi a notat că pentru luarea unei decizii urmează să convoace organele de conducere a PSRM, precizând că nu ar exista deja o coaliţie informală între PD şi PSRM.

„Eu mi-am făcut misiunea şi datoria ca şef de stat, ca mediator politic şi ca iniţiator al acestor discuţii care erau necesare pentru a sparge blocajul postelectoral. Responsabilitatea acum trece iarăşi la partidele politice şi sper că ele vor şti să onoreze aşteptările cetăţenilor”, a conchis Igor Dodon.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor