"Sindromul chinezesc" al transportului maritim: Cererea scade pe mai multe pieţe de mărfuri

Platforma petrolieră China Naţional Oil Corp.
Platforma petrolieră China Naţional Oil Corp. (AFP/AFP/GettyImages)
Ana Ion
14.09.2022

La mijlocul anilor 2000, când acţiunile din domeniul transportului maritim au devenit populare pe Wall Street, ele au fost cumpărate în mod obişnuit ca un pariu pe economia Chinei. China este esenţială pentru transportul maritim, fie că este vorba de nave container, petroliere, vrachiere sau de transport al gazului.

"Există o zicală care spune că tot ceea ce pleacă din China în containere trebuie să intre în China sub formă de materii prime", a remarcat Oeyvind Lindeman, director comercial al Navigator Gas, în cadrul ultimei conferinţe telefonice a companiei sale. În mod îngrijorător, semnele de slăbire a economiei chineze apar în toate sectoarele de transport maritim deodată.

Părerea celor care văd jumătatea goală a paharului este că scăderea cererii pentru transport maritim este semnalul unor probleme economice mai grave care vor urma. Părerea celor care văd "paharul pe jumătate plin" este că scăderile sunt temporare. O revenire a cererii chinezeşti de minereu de fier, petrol şi gaze va stimula în cele din urmă tarifele de transport maritim de mărfuri.

Transportul maritim de containere

Vânzările de bunuri containerizate către SUA şi Europa au susţinut economia chineză pe toată perioada pandemiei. Pieţele au fost zdruncinate miercuri, când statisticile oficiale lunare de export ale Chinei au fost mult mai "subţiri" decât se aşteptau.

Exporturile Chinei au crescut cu 7,1% de la an la an în august, mult sub prognoza de creştere sperată, de 12,8%. În iulie, exporturile crescuseră cu 18%. Exporturile Chinei către SUA au scăzut cu 3,8% pe an în august, faţă de o creştere de 11% în iulie.

Exporturile au fost afectate din două direcţii. Cererea de bunuri chinezeşti este în scădere în acelaşi timp în care blocajele COVID-19 şi problemele meteorologice afectează producţia şi logistica chineză

Guvernul a prelungit lockdown-urile în Chengdu şi a anunţat noi măsuri de aşa-zisa prevenţie la nivel naţional până la sfârşitul lunii octombrie. Analiştii nu prevăd nicio relaxare a politicii chineze de zero-COVID în acest an.

Între timp, luna trecută, China a înregistrat cele mai ridicate temperaturi şi cel mai scăzut nivel al precipitaţilor din ultimele şase decenii. Întreruperile de energie electrică rezultate au forţat închiderea fabricilor în Sichuan.

Importurile de mărfuri solide vrac

China este cel mai mare producător de oţel din lume. Producţia sa de oţel în perioada ianuarie-iulie a scăzut cu 6,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Producţia din iulie a scăzut cu 10% faţă de iunie.

"Scăderea producţiei chineze de oţel a provenit în principal din sectorul imobiliar aflat în dificultate şi din activitatea industrială oprită din cauza închiderilor COVID-19", a scris joi Mark Nugent, analist de mărfuri solide în vrac la brokerul naval Braemar, într-o notă de cercetare.

Brokerul EastGate Shipping a declarat că valul de căldură şi lipsa energiei electrice au forţat 20 de oţelării să fie deconectate de la electricitate timp de aproximativ o săptămână la mijlocul lunii august.

Producţia de oţel determină cererea chineză pentru importurile de minereu de fier, în mare parte din Australia şi Brazilia. Acestea sunt cele mai importante încărcături pentru Capesize, vrachierele mai mari cu o capacitate de aproximativ 180.000 de tone. Tarifele medii spot pentru Capesize s-au prăbuşit de la 38.200 de dolari la sfârşitul lunii mai la doar 5.600 de dolari pe zi vineri, potrivit datelor Clarksons Securities.

Casa de brokeraj BRS a pus această prăbuşire pe seama deturnărilor de minereu de fier australian din China către Asia de Sud-Est şi, ceea ce este mai dăunător pentru tarife, pe seama unei scăderi puternice a importurilor chinezeşti de minereu de fier brazilian pe distanţe lungi în luna august.

"Temperaturile caniculare şi o politică necruţătoare de zero-COVID au paralizat serios cererea de oţel în China", a declarat BRS. Acesta nu se aşteaptă la o redresare completă a producţiei chineze de oţel până în primăvara anului viitor, "punând sub semnul întrebării o revenire radicală a cererii de minereu de fier transportat pe mare".

Importurile de petrol

China este, de departe, cel mai mare importator de petrol din lume. Importurile chinezeşti sunt cel mai important motor pentru tarifele spot ale petrolierelor mai mari, cu o capacitate de 2 milioane de barili, cunoscute sub numele de "very large crude carriers (transportatori foarte mari de ţiţei - n.tr.).

Potrivit Poten & Partners, importurile chinezeşti de ţiţei au crescut rapid de la 4,1 milioane de barili pe zi (b/d) în 2009 la 10,1 milioane de b/d în 2019. Creşterea a încetinit în 2020, când a apărut pandemia, şi a scăzut cu 550.000 b/d în 2021.

Importurile chinezeşti s-au scufundat la 8,7 milioane b/d în iunie, cea mai mică medie lunară din iulie 2018. Importurile au fost de 8,8 milioane b/d în iulie şi de 9,5 milioane b/d în august. În primele opt luni ale acestui an, importurile chinezeşti de ţiţei au scăzut cu 5,2% faţă de aceeaşi perioadă din 2021.

Agenţia Internaţională pentru Energie a declarat în ultimele sale perspective că blocajele Chinei "au întârziat cu două luni revenirea prognozată a cererii".

BRS a precizat că China are 920.000 b/d de noi capacităţi de rafinare programate să intre în funcţiune până la sfârşitul anului. În mod normal, acest lucru ar creşte cererea de importuri de ţiţei. Cu toate acestea, capacitatea de rafinare a Chinei este deja mai mare decât consumul intern, iar guvernul nu a impulsionat exporturile.

"Având în vedere perspectivele noastre relativ pesimiste pe termen scurt pentru China, [în condiţiile în care] COVID şi blocajele vor rămâne o preocupare curentă cel puţin până la începutul anului viitor, ne aşteptăm la o creştere redusă a rulajelor chinezeşti, deoarece Beijingul nu pare dispus să permită rafinăriilor sale să se concentreze pe pieţele de export", a declarat BRS.

Transportul de GPL

China este, de asemenea, unul dintre cei mai mari importatori de gaz petrolier lichefiat: propan şi butan.

China importă propan şi ca materie primă pentru instalaţiile de dehidrogenare a propanului (PDH) pentru crearea de propilenă.

Propilena este utilizată pentru fabricarea plasticului.

Tim Hansen, directorul comercial al Dorian LPG (NYSE: LPG), s-a referit la evoluţiile cererii chinezeşti în timpul ultimei teleconferinţe a companiei sale. Hansen a citat "impactul reînnoit al blocajelor COVID-19" şi îngrijorările legate de cererea chineză care "au fost un factor pentru jucătorii de pe piaţă, ceea ce a dus la un [comportament] mai aversiv faţă de risc şi la reducerea tranzacţiilor oportuniste".

Potrivit lui Lindeman de la Navigator Gas, "toţi ochii sunt aţintiţi asupra Chinei şi asupra momentului în care vor ieşi din starea lor de rău".

Transportul maritim de GNL

În sectorul gazelor naturale lichefiate (GNL), Europa cumpără acum o cotă mult mai mare decât de obicei din exporturile americane, din cauza consecinţelor războiului dintre Ucraina şi Rusia.

Oystein Kalleklev, CEO al Flex LNG (NYSE: FLNG), a declarat în cadrul ultimei teleconferinţe a companiei sale: "Într-un fel, se poate spune că Europa a fost foarte norocoasă, deoarece răcirea economiei chineze, determinată de blocarea COVID, a dus la o cerere mai mică din partea Chinei.

"Importurile chinezeşti din acest an au scăzut cu peste 20% [sau] 9 milioane de tone. Iar cumpărătorii europeni au reuşit să aibă acces la aceste încărcături, ceea ce ar fi fost mult mai dificil dacă economia chineză ar fi funcţionat la capacitate normală."

Kalleklev crede că China va reveni pe piaţa importurilor de GNL, într-un mod important, subliniind angajamentele pentru noi volume care încă nu au intrat în funcţiune.

"Chiar dacă China are o reducere a importurilor de GNL în acest an, semnează pentru aproape jumătate din aceste noi volume, deoarece povestea GNL în China se află în fazele sale timpurii", a spus Kalleklev. "În acest an, de fapt, Japonia va importa probabil mai mult GNL decât China. Iar în China sunt de peste 10 ori mai mulţi oameni. Aşadar, China va continua să crească odată ce va prelua controlul asupra COVID şi îşi va reface economia."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor