Valeriu Paşa: Afacerile lui Dodon aduc bani grei, pe care justiţia din RM nu îi vede

După numeroasele afaceri dubioase pentru care preşedintelui RM nu i se întâmplă nimic, achiziţionarea pe bani publici a unui aparat foto de mii de euro nu ar fi atât de grav, afirmă ironic activistul civic.
Valeriu Paşa, activist civic din R. Moldova
Valeriu Paşa, activist civic din R. Moldova (valentina ursu/facebook.com)
Ştefan Sârbu
15.09.2017

Activistul civic din Republica Moldova Valeriu Paşa susţine că Igor Dodon şi-a cumpărat un aparat foto foarte scump pentru că nu i se va întâmpla nimic pentru asta. Mai mult, activistul crede că, evident, abuzul nu va avea impact rău asupra scorului electoral al socialiştilor. Preşedintele este sigur că 2-3 poze cu Putin vor amortiza consecinţele negative al ştirii care posibil că nici nu va ajunge la cea mai mare parte a susţinătorilor săi.

“Prezidentul Dodon de la bun început nici nu prea ascunde că nu trăieşte conform declaraţiei de venit. La salariul de 11 mii lei, Dodon îşi permite lunar să plătească peste 14 mii credit la banca lui Plahotniuc şi peste 4 mii pentru studiile copiilor la liceul român (!) Prometeu. O fi mâncând aer. Iar straele de brand ale soţiei sunt cadouri la cumetrie. Apropo, din ăştia 11 mii lei, mai are bani de închiriat reşedinţa Condriţa pentru cumetrie. Tupeul de a spune ”mă ajută părinţii”, în mod normal, ar trebui să îl coboare pe Dodon la 3% în următoarea dimineaţă”, comentează activistul pe pagina sa de Facebook.

Valeriu Paşa menţionează că repararea ”sponsorizată” a vilei prezidenţiale de la Condriţa din surse necunoscute, ar fi cazul să ”coste” chiar şi un termen cu executare, iar lucrurile legate de aflatul în jurul banilor mari a preşedintelui, ar fi de-a dreptul periculoase. “Prietenia lui Dodon, dar şi a PD-ului cu Erdogan nu miroase a bine. Cam pentru ce fericire ar da guvernul turc milioane pentru reparaţia clădirii preşedinţiei din Moldova? Oare o fi pur întâmplător interesul unuia dintre cele mai corupte regimuri din regiune pentru a fi prieteni cu autorităţile ţării cunoscute mai ales pentru experienţa de spălare de miliarde de dolari?”

În ceea ce priveşte relaţiile cu Moscova, activistul notează că în ultima jumătate de an în Moldova a fost deja de vre-o 6 ori “un tip dolofan” - Igor Ceaika, fiul procurorului general al Federaţiei Ruse. “El este ”om de afaceri”, ce fel de afaceri sunt astea puteţi afla cu un google search. Cert este că raţiunea de afacere a lui Ceaika este ca banii obţinuţi ilegal în Rusia să se transforme în proprietăţi de lux în întreaga lume, mai ales în UE. Acest Ceaika este foarte interesat de Moldova, oare de ce?”

“Sau afacerile lui Igor Dodon, cele despre care a scris de nenumărate ori presa de investigaţie şi niciodată serviciul de presă al ANI, CNA sau al procuraturii. Ele aduc bani, grei, pe care ”justiţia” moldovenească nu îi vede, la Igor Dodon fiscul nu are întrebări. Sau cum se scriu listele celor care au dreptul să exporte în Rusia, mai e secret pentru cineva?”, a adăugat Valeriu Paşa precizând că după atâtea afaceri dubioase “pentru care nu ţi se întâmplă nimic, de ce să nu cumperi pe bani publici un aparat foto de 162 mii lei MD”.

În context, activistul atenţionează că alegătorii lui Dodon sunt ”după perete”, izolaţi sârguincios de la orice ştire neplăcută. Peretele este ridicat de televiziunile făcute cu licenţe generoase de la CCA-ul liderului PD şi de televiziunile proprii ale lui Plahotniuc. “În mod normal, acest aparat foto ar trebui să îl coboare pe Dodon fix la nivelul aliansului, dar nu e de unde. Partea proastă este că această lipsă de pedeapsă politică îi face şi pe alţii să creadă că aşa se poate, că poţi abera şi poporul să te voteze.”

În concluzie, Valeriu Paşa punctează că ar fi frumos ca partidele de opoziţie din RM să se asigure că ştirea despre achiziţionarea aparatului foto de către Preşedinţie să ajungă pe masa fiecărui moldovean care se uită la televizor specificând ca acestea să nu se limiteze doar la “cruciade” pe reţelele de socializare, deoarece în afara lor există o cu totul altă realitate.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor