Băsescu: Ponta nu este ministru în Guvernul României, el este doar un politruc

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

Preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la postul B1 Tv, că deşi a văzut mai mulţi prim-miniştri în mandatele sale, „ca ăsta niciunul”. Şeful statului a explicat ce îl diferenţiază pe premierul Ponta de toţi ceilalţi şi a atins, de asemenea, în acest context, şi problema fondurilor europene.

„Ponta este un ghinionist. Când cad avioane este la televizor şi pe urmă se duce la întâlniri cu ziarişti până noaptea târziu. Nu are nicio treabă cu vieţile oamenilor că el nu este ministru în Guvernul României, el e doar un politruc. Când avem incidente în Muntenegru joacă baschet. Când sunt probleme în Transnistria are alt program, nu-i de interes pentru domnia sa. Este un prim-ministru defazat faţă de problemele ţării”, a declarat şeful statului.

Traian Băsescu susţine că prima caracteristică a premierului este minciuna, „minte continuu”.

„Marea lui problema este că în toate cancelariile se ştie că minte. Că una spune când se întâlneşte cu demnitarii străini, şi alta spune acasă şi alta face acasă. Deci - minciuna, care-l descalifică de la funcţia de prim-ministru. Al doilea lucru este că are convingerea că poate trăi numai din imagine şi că asta e esenţa exercitării puterii. Deci convingerea lui este că poate falsifica tot timpul realitatea”, a adăugat preşedintele.

Şeful statului a analizat problema programelor operaţionale criticând în termeni duri „incompetenţa” Guvernului Ponta care nu a fost în stare să ajungă la un acord cu Comisia Europeană privind programele operaţionale, astfel că fondurile europene rămân blocate şi din cauza mai multor factori, precum alegerile care vor veni şi a masterplanului de transporturi al ţării, este posibil să mai dureze până la finalul anului deblocarea acestora.

„Care este păcatul? Spre exemplu, acum dacă aş fi prim-ministru ar arde cămaşa pe mine pentru că trebuie să termin cât mai repede acordul cu Comisia Europeană altfel nu pot conveni programele operaţionale. Dar ce s-a întâmplat zilele astea? Trebuia să trimită acordul în formă finală în noiembrie le-au spus că-s incompetenţi, că n-au viziune, s-au angajat că-l trimit în ianuarie. Acum în ianuarie au mai cerut o păsuire până în februarie. Dar mai au o problemă. Cu sistemul de autostrăzi pe care l-au prezentat nu-i primeşte nimeni şi trebuie să facă un master plan care au anunţat că va fi gata în luna aprilie. Niciun program operaţional nu poate fi discutat până când masterplanul de transporturi al României, care trebuie să corespundă axelor europene de transporturi nu va fi validat de CE”, a declarat Băsescu.

„Mai mult decât atât, trebuie să fii absolut desprins de realităţile europene. Cum îţi propui tu să ai masterplanul pe transporturi gata în aprilie când ştii că mai sunt alegeri. CE îşi încheie mandatul odată cu alegerile şi va mai sta provizoriu până se aşează noua echipă de comisari. Asta poate însemna octombrie, noiembrie. Deci datorită faptului că din septembrie până acum nu a reuşit să convină cu Comisia Europeană datorită incompetenţei acordul cu Comisia practic anul 2014 este pierdut din perspectiva al utilizării banilor din exerciţiului bugetar 2014-2020. România avea o ocazie extraordinară. Are ultimi doi ani din 2007-2013 şi poate să utilizeze banii şi în 2014-2015 şi putea suprapune şi anul 2014-2015 ca primii doi ani din următorul exerciţiu. Deci în loc de 5 miliarde pe an putea să aibe pe masă 10 miliarde la dispoziţie de care avem nevoie ca de aer”, a continuat acesta.

Asta reflectă, în opinia preşedintelui, „incompetenţă şi convingerea că poţi trăi numai din imagine”. Băsescu sugerează că premierul se bazează pe utilizarea demagogiei şi nu urmăreşte să rezolve problemele românilor.

„Şi reuşeşte, pentru că românii sunt minţiţi continuu pe cele mai mari trusturi media - mă refer la trustul Intact şi la televiziunea lui Ghiţă, la RTV, care e o anexă la trustul Intact, unde salariaţii prestează conform ordinului turnătorului. Deci are forţă de distribuire a minciunii. Îl mai ajută şi TVR, nu putem spune că nu. Şi viaţa pentru el merge înainte, numai că ratează oportunităţii formidabile. Eu nu aş avea linişte dacă nu aş avea la ora asta aprobat acordul cu CE ştiind că se intră în alegeri, că durează luni de zile până se va negocia noua comisie şi nu o să aibă cu cine vorbi după alegeri”, a concluzionat Traian Băsescu.

Traian Băsescu declară că cei din USL nu au avut niciodată linii directoare, ei au avut o singură linie - „Jos Băsescu şi jos Justiţia”.

„Deci nu i-a dus capul să se pregătească pentru guvernare. Ei au fost politruci în opoziţie, politruci au rămas la guvernare, dar nu mai merge, nu mai merge. Cu lozincile, cu „jos Băsescu”, asta nu atrage nici fondurile europene, nu rezolvă nici problema acordului CE cu privire la strategia pentru 2014-2020, nu rezolvă nici problema introducerii accizei în mod abuziv şi gratuit, nu rezolvă nici problema acelei preluări a datoriilor, a electoratei cum i s-a spus, şi mai ales nu rezolvă problema de creare de locuri de muncă”, a declarat şeful staului.

Acesta a adăugat că toată activitatea lor este la televizor, referindu-se în primul rând la Guvern şi Victor Ponta, în timp ce „nu au nico idee” să creeze locuri de muncă, în timp ce au trăit din banii contractelor şi proiectelor începute de Emil Boc în 2011-2012 şi s-au tras anul trecut 5 miliarde în condiţiile în care ei nu au început nicio lucrare nouă în ultimii doi ani.

„Este vorba despre nepăsare - ei cred că pot acoperi totul cu strigătele de la trustul turnătorului Voiculescu şi trustul de presă al noului Sorin Ovidiu Vântu, care este deputatul Ghiţă. Nu va merge, pentru că fără să creeze locuri de muncă nu vor putea să asigure o creştere economică sustenabilă a României şi au toate condiţiile să o facă. Ei nu pot genera creştere consistentă. Dacă daţi rezultatele din agricultură de-o parte pentru că am avut un an de execepţie anul trecut, creşterea economică este 0,8”, a afirmat Băsescu.

„Aş vrea să mai spun ceva pentru că totul are o limită în demagogie”, a concluzionat preşedintele.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne