Băsescu: România va plăti "enorm" la CEDO pentru acţiunile DNA

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

România ar putea fi condamnată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru acţiunile procurorilor DNA care s-au finalizat cu achitări în instanţele de judecată, a declarat duminică seară, la România TV, fostul preşedinte Traian Băsescu.

Fostul şef de stat susţine că are informaţii potrivit cărora mai multe persoane au făcut deja plângeri la CEDO împotriva statului român.

"România va plăti enorm. Credeţi că vreunul dintre cei care au fost purtaţi cu cătuşe prin faţa DNA nu va primi reparaţii de la CEDO? Pentru că vă arăt, este scris negru pe alb: nu ai voie să îl porţi cu cătuşe, să îl expui ca vinovat înainte de a fi condamnat. Eu ştiu foarte mulţi care au fost purtaţi cu cătuşe spre gloria doamnei Kovesi începând cu 2015 şi care au făcut deja plângeri la CEDO", a declarat Băsescu, citat de Agerpres.

În acest context, fostul preşedinte a dat exemplu Bulgaria, care "a fost foarte puternic amendată la CEDO pentru aşa ceva".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne