Bodu: „Privatizarea eşuată a Oltchim arată măsura incompetenţei Guvernului Ponta 3"

Sebastian Bodu
Sebastian Bodu (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Europarlamentarul PNŢCD, Sebastian Bodu, a declarat luni, într-un comunicat de presă remis Epoch Times, că în opinia lui privatizarea eşuată a combinatului petrochimic Oltchim Râmnicu Vâlcea reflectă incompetenţei Guvernului Ponta 3.

„Privatizarea eşuată a Oltchim arată măsura incompetenţei Guvernului Ponta 3. Momentul în care combinatul putea fi privatizat a fost ratat, coordonatorii procesului fiind păcăliţi ca nişte începători de către un personaj ca Dan Diaconescu căruia nu i s-au aplicat nici Cerinţe de eligibilitate şi nici de solvabilitate”, a declarat Sebastian Bodu.

Europarlamentarul susţine că perioada scursă de atunci şi până acum a redus drastic şansele găsirii unui investitor astfel că nu numai combinatul se află într-o situaţie „jalnică”, ci o întreagă comunitate.

„Din păcate acest lucru se vede la nivelul economiei naţionale, lipsa de interes sau de soluţii a guvernului concretizată în imposibilitatea de atragere a investiţilor fiind suplinită prin creşterea fiscalităţii. De fapt o guvernare de stânga a fost întotdeauna preocupată nu de stimularea mediului economic ci de jupuirea populaţiei active cu noi taxe şi impozite pentru a finanţa veşnicele pomeni electorale”, a adăugat acesta.

Amintim că vineri a fost altă zi neagră pentru Oltchim. Niciunul din cei patru potenţiali investitori care achiziţionaseră caietul de prezentare pentru privatizarea Oltchim, care se află în insolvenţă de la începutul anului 2013, nu a depus oferta angajantă în termenul limită, o parte dintre aceştia solicitând un nou termen, de 30 de zile, potrivit consorţiului de administratori judiciari ai combinatului petrochimic.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie