Cererea de excludere a lui Ponta din avocatură, pe masa Baroului Bucureşti

Nici nu a rămas bine fără titlul de doctor în drept, că fostul premier Victor Ponta riscă acum să îşi piardă şi calitatea de avocat.
Victor Ponta
Victor Ponta (Eugen Horoiu/Epoch Times)

UPDATE. Decizia privind excluderea din Baroul Bucureşti a fostului premier Victor Ponta a fost amânată pentru data de 13 septembrie.

"Consiliul a purtat o discuţie utilă şi absolut deschisă cu colega noastră. Ne-am lămurit reciproc în legătură cu anumite aspecte de ordin juridic şi acum o să trecem la analiza problemelor de drept şi vom decide. Am făcut cam tot ce presupune documentarea, verifcarea. Avem poziţiile celor doi avocaţi (nr. Victor Ponta şi Monica Macovei), avem punctele de vedere în scris, avem un raport al comisiei. Trebuie să analizam şi, prin vot, să decidem. (...)

Nu avem în lege un text care să spună că dacă a fost retras titlul de doctor în drept e de drept retras şi titlul de avocat. Am luat act de precizarea cererii că nu se mai vorbeşte de o excludere ci de o revocare a deciziei anterioare a Baroului, decizie care a avut la bază un act valabil la acel moment", a declarat decanul Baroului Bucureşti, Ion Dragne, citat de Mediafax.

* * *

UPDATE. Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a participat la şedinţa Consiliul Baroului Bucureşti pentru a-şi susţine cererea de excludere a fostului premier Victor Ponta din avocatură.

"Pe scurt: Victor Ponta a intrat cu scutire de examen în Baroul Bucureşti pentru că avea titlul de doctor în drept. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, ca atare nu mai poate să rămână avocat. O soluţie juridică, de exemplu, poate fi ca Baroul, în simetria actelor administrative, să-i retragă scutirea de examen. Actul administrativ este scutirea de examen şi, deci, numirea în profesie. Excluderea este consecinţa revocării acelui act de primire în profesie fără examen. Şi atunci, automat, nu mai poate fi avocat decât dacă dă examen. Să dea şi Victor Ponta examen ca orice alt avocat. Este sarcina Baroului să găsească temeiul juridic şi să aplice legea.

Eu doresc aplicarea legii, nu am nicio treabă cu personajul Ponta. Doresc aplicarea legii atât în cazul Ponta, cât şi în cazul oricărui avocat care a încălcat legea. Ordinul ministrului Educaţiei este executoriu şi Baroul, dacă vrea, trebuie să acţioneze pe baza acestui principiu. Ordinul ministrului Educaţiei nu a fost suspendat, este în vigoare, iar Baroul poate să constate astăzi că acea condiţie pentru a intra în avocatură fără examen, pe baza diplomei de doctor în drept, nu mai există, şi să-şi retragă, în oglindă, actul administrativ prin care a constatat că Ponta intră fără examen.

De pe 1 august 2016 încoace, de când ministrul Educaţiei a decis că Ponta nu mai este doctor în drept, intrarea lui fără examen în Baroul Bucureşti nu mai este legală. Nu se pune problema retroactivităţii. Pe de altă parte, Parlamentul României, unde a lucrat atâţia ani de zile şi care i-a plătit salariul ca bugetar, şi Guvernul trebuie să îi ceară cei 15% cât timp a beneficiat de acest spor lunar primit pentru că era doctor în drept. Şi asta, chiar dacă va fi sau nu exclus din Barou, pentru că sporul de 15% era luat pentru diploma de doctor", a declarat, la ieşirea din instituţie, Monica Macovei, citată de Digi24.

* * *

Baroul Bucuresti se pregăteşte să ia marţi o decizie în cazul lui Victor Ponta după ce europarlamentarul Monica Macovei a solicitat excluderea fostului premier din avocatură, ca urmare a retragerii titlului de doctor în drept în urma constatării plagiatului.

Macovei şi-a formulat solicitarea după ce ministrul Educaţiei i-a retras lui Victor Ponta titlul de doctor în drept după ce s-a stabilit instituţional că fostul premier l-a obţinut prin furt intelectual şi şi-a fundamentat cererea pe faptul că fostul premier a intrat în barou în baza titlului de doctor. Între timp, Victor Ponta a formulat o plângere prealabilă prin care cere anularea acestui ordin de ministru.

"Cer, din nou, Baroului Bucureşti să îl excludă de urgenţă pe Victor Ponta. Fostul premier Victor Ponta nu mai poate fi avocat pentru că a intrat în avocatură doar pentru că avea diploma de doctor în drept, fără să dea examen. Titlul de doctor i-a fost retras, aşa încât nu mai poate rămâne nicio clipă în Baroul Bucureşti", a declarat anterior Monica Macovei.

Vă prezentăm mai jos sesizarea trimisă de fostul ministru avocatului Ion Dragne, Decanul Baroului Bucureşti:

"Domnule Decan, vă solicit excluderea imediată din Baroul Bucureşti a domnului Victor Viorel Ponta, întrucât acesta a dobândit calitatea de avocat fără examen, ca titular al diplomei de “doctor în drept”. Titlul de doctor i-a fost retras de ministrul Educaţiei, pe baza deciziei definitive că lucrarea a fost plagiată, astfel încât dl Ponta nu mai îndeplineşte condiţiile legale pentru a exercita profesia de avocat.

Potrivit informaţiilor furnizate chiar de Baroul Bucureşti, “primirea în profesie a domnului avocat Ponta Victor Viorel s-a realizat în baza dispoziţiilor articolului 16, aliniatul 2 litera a) din Legea numărul 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, modificată prin Legea numărul 255/2004, în vigoare la data soluţionării cererii de primire” (România Liberă). Art. 16, aliniatul 2 litera a) din Legea profesiei de avocat prevede că “(2) la cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen: a) titularul diplomei de doctor în drept”.

Va reamintesc că, în ianuarie 2015, am mai solicitat în scris Baroului Bucureşti, excluderea domnului Victor Ponta din profesie după ce acesta a notificat, pe 16 decembrie 2014, Rectoratul Universităţii Bucureşti de “renunţarea la titlul de doctor în drept acordat în anul 2003 de către Universitatea Bucureşti”, însă Baroul Bucureşti nu a luat o decizie în acest sens, anunţând că aşteaptă ca Universitatea Bucureşti să accepte sau nu “renunţarea” la titlul de doctor în drept.

Consider că situaţia era clară şi în ianuarie 2015, când am solicitat în scris excluderea din Baroul Bucureşti a dlui Ponta, întrucât decizia unilaterală de a renunţa la titlul de doctor în drept anula, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 644 din 07.01.2005, de primire în profesia de avocat cu scutire de examen pe baza diplomei de doctor în drept.

Acum, pe baza deciziei definitive de retragere a titlului de doctor în drept, prin Ordin al Ministrului Educaţiei, şi a Legii pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, vă solicit să îl excludeţi imediat pe domnul Victor Viorel Ponta din Baroul Bucureşti pentru a respecta legea."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne