Cioloş, mesaj de forţă în campanie: Dragi români, sunt pregătit de o nouă guvernare responsabilă, deschisă şi onestă

Premierul Dacian Cioloş, candidatul PNL şi USR pentru un nou mandat de şef al Executivului, le-a transmis românilor că este pregătit să se angajeze şi să-şi asume o nouă guvernare pentru continuarea unui mod sincer, onest, şi transparent de a administra interesul public.
Dacian Cioloş
Dacian Cioloş (JEAN-CHRISTOPHE VERHAEGEN / AFP / Getty Images)

Premierul Dacian Cioloş se declară "pregătit şi hotărât" ca, împreună cu partidele care îl susţin - PNL şi USR, şi cu toţi cei care vor ca România să meargă înainte, să construiască "o guvernare responsabilă, deschisă şi onestă" pentru următorii patru ani. Şeful tehnocraţilor promite că integritatea, transparenţa în cheltuirea resurselor şi luarea deciziilor, numirile în funcţii în temeiul competenţei şi profesionalismului, vor fi regula, nu excepţia sau doar teme de discurs politic.

"Dragi români, dincolo de reforme, Guvernul pe care îl conduc a început un alt mod de a guverna: sincer, onest, transparent, atât cu cheltuirea banului public cât şi cu luarea deciziilor. Un mod de a guverna aşa cum mi l-am dorit de la toţi cei care au guvernat ţara până acum. Un mod de a guverna de care România are nevoie nu numai ca să se dezvolte, dar şi pentru ca românii să recâştige încrederea într-un stat care acţionează pentru ei, nu împotriva lor.

Pentru asta am acceptat mandatul de premier într-un guvern independent. Şi sunt pregătit să mă angajez şi să-mi asum o nouă guvernare pentru continuarea unui astfel de mod de a administra interesul public. Însă este nevoie de mai mult. Tot ceea ce am făcut în acest an poate fi desfăcut şi făcut altfel în câteva luni. Amintiţi-vă ce s-a strigat în stradă, în noiembrie 2015. Gândiţi-vă unde ne duc corupţia, indiferenţa, minciuna. Din păcate, paşii pe care i-am făcut înainte nu sunt ireversibili", a declarat Cioloş.

Potrivit premierului, pentru ca aceste proiecte bune să continue, viitorul guvern va avea nevoie de susţinerea unei majorităţi politice solide, formate din oameni integri, dedicaţi interesului ţării, în jurul aceloraşi principii de guvernare. Aceasta este esenţa Platformei România 100 - un set de valori şi direcţii clare de acţiune, în care Cioloş crede şi pentru care se angajează după 11 decembrie.

Două dintre partidele care candidează pentru Parlament - PNL şi Uniunea Salvaţi România a lui Nicuşor Dan - au decis să susţină Platforma România 100.

"Le mulţumesc pentru asta, le mulţumesc membrilor lor şi tuturor celor care vor altceva de la politică. Le mulţumesc pentru că au înţeles şi au avut curajul să îşi asume valori şi principii pentru guvernare, înainte de orice promisiune electorală", le-a transmis Cioloş celor două partide care de altfel îl susţin pentru un nou mandat de premier.

În viziunea premierului, USR este un partid tânăr, purtător de multe speranţe, în plină consolidare, un partid care urmează să dovedească trecerea de la bune intenţii la fapte. Un partid nou, cu oameni noi, dintre care, cu câţiva a avut plăcerea să lucreze în Guvern anul acesta.

De cealaltă parte, PNL este, în ochii lui Cioloş, un partid cu tradiţie democratică de aproape un secol, partid care, în ultimul sfert de veac, a trecut prin multiple transformări şi evoluţii.

"E un partid pe care îl cunosc destul de bine. Au fost greşeli, dar au fost şi momente în care a arătat că se poate transforma pentru a merge înainte. Cred că PNL este partidul care a început să înţeleagă ce aşteptaţi dumneavoastră de la clasa politică şi a demarat un proces de schimbare - un prim pas asumat prin eliminarea de pe liste a candidaţilor cu probleme penale, printr-o infuzie de candidaţi noi pentru alegerile parlamentare", a adăugat primul ministru.

Şeful tehnocraţilor de la Palatul Victoria a remarcat că "unii se grăbesc" să spună că ar fi nehotărât, că nu îşi asumă lupta electorală.

"Dimpotrivă, sunt foarte hotărât. Sunt hotărât să rămân consecvent credinţei pe care o am în viitorul acestei ţări, în schimbarea de care ea are nevoie. Sunt hotărât să nu fac compromisuri de dragul vreunei funcţii sau doar pentru că "aşa se face" în politică. Sunt hotărât să-mi ţin cuvântul dat şi să-mi asum cu bună-credinţă partea de responsabilitate care îmi revine", a subliniat Cioloş.

Democraţie înseamnă că guvernarea revine celor pe care-i alegem în Parlament şi care reuşesc să formeze o majoritate.

"PNL şi USR mi-au propus să mă susţină pentru a continua să conduc Guvernul dacă, împreună, vor susţine o majoritate parlamentară. Votul dumneavoastră din 11 decembrie va spune asta. Dacă răspunsul este pozitiv sunt pregătit şi hotărât în decizia ca împreună cu aceste partide şi cu toţi cei care vor că România să meargă înainte, să construiesc o guvernare responsabilă, deschisă şi onestă pentru următorii 4 ani. Îmi doresc ca integritatea, transparenţa în cheltuirea resurselor şi luarea deciziilor, numirile în funcţii în temeiul competenţei şi profesionalismului, să fie regula, nu excepţia sau doar teme de discurs politic", a punctat Cioloş.

Premierul se declară pregătit să se angajeze în acest proiect şi din motivul că, pentru el, nu este vorba doar de nevoia de a avea sprijinul unor partide politice pentru a guverna. Este mult mai mult şi mult mai important decât atât.

"Este vorba de a face o alegere clară pentru un nou mod de a face politică şi de a guverna. Este vorba de a face o alegere clară între trecut şi viitor, pentru o Românie a bunului simţ, a respectului pentru munca cinstită şi împotriva perpetuării corupţiei, minciunii şi populismului. Este o alegere pe care vă invit să o facem împreună, toţi cei care credem că România nu-şi poate permite să se întoarcă la ceea ce a fost", a mai precizat Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne