Epoch Times România

Deputatul PP-DD Daniel Fenechiu: Partidul a ajuns o ruină în doar trei luni de ”cârdăşie” cu PSD

Andrei Pricopie
26.09.2014

alte articole

Deputatul  Daniel Fenechiu
Deputatul  Daniel Fenechiu (facebook.com)
Andrei Pricopie
26.09.2014

Deputatul PP-DD Daniel Fenechiu a anunţat, joi, că a luat decizia de a demisiona din formaţiunea lui Dan Diaconescu, motivând că partidul în care s-a implicat cu multă dedicare a ajuns o "ruină" în doar trei luni de "cârdăşie" cu PSD, reiese dintr-un comunicat remis Hotnews.ro.

"După patru ani şi trei luni de devotament şi sârguinţă, după ce am pus bazele şi am reuşit să facem din PP-DD cel mai de succes proiect politic nou din România ultimilor ani, în numai trei luni de cârdăşie cu PSD, partidul nostru, adică una dintre principalele forţe politice a ţării noastre, a ajuns o ruină", a precizat Fenechiu.

Fost lider al grupului deputaţilor PP-DD, Fenechiu susţine acum că singura preocupare a conducerii PP-DD este cea de "a seca partidul de orice resurse mai poate acesta oferi".

"Am luat decizia de a mă despărţi de PP-DD. Am luat această decizie astăzi, după ce în ultimele zile am discutat, ore în şir, cu sute de oameni ai organizaţiei PP-DD sector 4. Oameni ca şi mine, ca toţi cei care au crezut că se poate face politică pentru oameni, nu pentru politicieni. Oameni care, ca şi mine, au fost înşelaţi. Oameni care, ca şi mine, nu mai pot accepta situaţia", a mai declarat acesta.

Amintim că PSD şi PP-DD au semnat un protocol în luna iunie, un protocol de colaborare valabil până în 2016, care era menit să asigure majoritatea PSD în teritoriu după ruperea USL.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor