Din culisele politicii. Cum se intersectează Elena Udrea cu dosarul Microsoft

Elena Udrea
Elena Udrea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Megadosarul de corupţie Microsoft a lovit cu putere clasa politică din România. După ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora premierul Victor Ponta deţine 3 apartamente într-un complex rezidenţial construit de unul dintre intermediarii mitei din celebrul dosar, acum este rândul prezidenţiabilei PMP să fie ţinta unor investigaţii jurnalistice. Publicaţia România Curată a dezvăluit că legăturile dintre Udrea şi personajele din Afacerea Microsoft nu au fost doar prin intermediul fostului soţ al acesteia, Dorin Cocoş.

Din ancheta realizată de jurnalistul Daniel Befu pentru România Curată reiese că Udrea îi cunoştea direct şi a avut legături personale cu unii dintre protagoniştii din dosarul Microsoft. Mai mult decât atât, Ministerul Turismului, condus în 2009 de Elena Udrea, a încheiat un contract cadru de reprezentare juridică după o licitaţie în care ambii (şi singurii) competitori aveau legături cu afacerile familiei Cocoş. Dar şi cu Dinu Pescariu.

Udrea şi offshore-urile din dosarul Microsoft

Elena Udrea susţinea în aprilie 2013 că nu ştie cine e Clitemnestra Volschi (fostă Gâdea), om de afaceri şi consilier local de Bucureşti (din partea PSD), care a scăpat în mod ciudat de urmărirea penală după ce, în 2005, a prezidat o şedinţă de consiliu în care a fost adoptat planul urbanistic de detaliu pentru propriul proiect imobiliar, Central Residential Park (un anamblu de blocuri construite lângă clădiri MAI şi SRI) .

Potrivit publicaţiei citate, dovezile o contrazic însă pe Elena Udrea, în contextul în care Clitemnestra Volschi a reprezentat o firmă în care Udrea a fost acţionară, iar actele consemnează o şedinţă în care cele două doamne au lucrat cot la cot. Dar legăturile nu se opresc aici.

În 2006 era înfiinţată compania New Global Investments care îi avea ca fondatori pe Elena Udrea (25%), Dorin Cocoş (25%) şi NIRO 95 Impex (50%), firmă controlată de miliardarul Nicolae Dumitru, cunoscut drept Niro. La şedinţa din 16 august 2006 a firmei nou constituite, Elena Udrea şi Clitemnestra Volschi apar menţionate una după cealaltă: "Cu unanimitate de voturi, preşedinte de şedinţă este numită d-na Udrea Elena Gabriela şi secretar de şedinţă este numită d-na Volschi Clitemnestra".

Tot în 2006, găsim o tranzacţie în care offshore-ul Running Total Group LTD (controlată tot de Nicolae Dumitru) este reprezentat de Clitemnestra Volschi. Numele acestei firme apare în rechizitoriul procurorilor DNA ca fiind unul din vehiculele prin care s-ar fi mediat şpaga de la Fujitsu Siemens GmbH Austria către destinatarul Nicolae Dumitru – Niro.

Se poate observa că, prin compania New Global Investments, Elena Udrea are o legătură directă atât cu Niro, cât şi cu Clitemnestra Volschi, amândoi fiind implicaţi în offshore-urile menţionate de procurorii anticorupţie în dosarul Microsoft.

Un alt offshore implicat în transferul mitei, Meneldil Associated SA, apare ca fiind reprezentată în diverse tranzacţii de milionarul de origine libaneză Khalil Abi Chahine, finul lui Nicolae Dumitru. La nunta acestuia care a avut loc la hotelul Hilton din Capitală, Elena Udrea şi Dorin Cocoş au participat în calitate de invitaţi. Mai mult, Elena Udrea a recunoscut într-un interviu din 2013 că este prietenă cu Khalil Abi Chahine.

Elena Udrea şi împrumuturile de la Dinu Pescariu

Procurorii DNA susţin că Dinu Pescariu a avut roul de intermediar al şpăgilor în dosarul Microsoft, el fiind cel care colecta partea lui Dorin Cocoş.

Când Elena Udrea a preluat portofoliul Turismului a trecut în declaraţia sa de avere o datorie de 200.000 lei către Dinu Pescariu, iar ulterior, în declaraţia de avere a acesteia, apărea menţionată o datorie de 500.000 euro pe care Dorin Cocoş o avea către acesta.

Iată ce declara martorul din referatul DNA, în dosarul Microsoft: "Iar diferenţa de circa 9.000.000 euro va fi transferată către Dinu Pescariu. Din această sumă urma ca Dinu Pescariu să-i dea lui Dorin Cocoş suma convenită între ei".

Martorul respectiv, a cărei identitate nu a fost dezvăluită de procurorii DNA, plasează în timp dialogul ca fiind purtat în anul 2009, iar datoria Elenei Udrea către Dinu Pescariu nu apare în declaraţia de avere din 16 decembrie 2008, ci e menţionată întâia oară de-abia în declaraţia de avere din 15.06.2009, deci după 6 luni petrecute ca ministru în Guvernul Boc I. Elena Udrea a menţionat în declaraţia de avere că respectivul împrumut de la Pescariu ar fi fost contractat în 2008, însă la arhiva de garanţii mobiliare nu se regăseşte nicio menţiune privitoare la vreun debit al Elenei Udrea faţă de Dinu Pescariu.

Întrebată de jurnalişti dacă banii au fost împrumutaţi prin notariat sau în alt mod, pentru a se stabili exact momentul la care a avut loc, înainte sau după Afacerea Microsoft, Elena Udrea a replicat: "Cum nu am făcut eu împrumutul, nu ştiu. Dar dacă l-am declarat public înseamnă că nu a avut nimeni niciun motiv să ascundă ceva".

Elena Udrea şi avocatul Doru Boştină

În dosarul Microsoft apare şi numele avocatului Doru Boştină şi al firmelor lui de avocatură, una din România şi un offshore înregistrat în Cipru, care au funcţionat ca vehicul de transfer al unor sume de 1,8 milioane de euro, respectiv 700.000 de euro, către ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu.

Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan (Pinalti), Dorin Cocoş, respectiv Şerban Tănăsescu, apar în referatul procurorilor ca făcând parte dintr-un trio de influenţatori ai deciziilor guvernamentale, conform declaraţiilor din referatul DNA. Firma de avocatură a lui Boştină a reprezentat, printre altele, şi Ministerul Turismului în mandatul Elenei Udrea. Iar "competitor" la licitaţie a fost o firmă de avocatură care avea drept clienţi societăţile comerciale ale lui Dorin Cocoş.

Mai jos vă prezentăm o declaraţie din Dosarul Microsoft, al cărei autor ar fi chiar Doru Boştină, potrivit jurnalistei Emilia Şercan care a ajuns la această concluzie prin corelarea informaţiilor:

"Prin contractul încheiat între societatea civilă de avocaţi „Boştină şi Asociaţii” şi Bell Communications Ltd, urma ca această societate să ne plătească în tranşe un onorariu de succes de 1.800.000 dolari. Am înţeles de la el că această firmă Bell Communications Ltd, fără a-mi da prea multe amănunte, prin această firmă se făceau plăţi către oficialii români, însă la vremea respectivă nu mi-a menţionat niciun nume de oficial român.

A mai menţionat faptul că dorea ca acest onorariu de succes pe care noi urma să-l încasăm să fie împărţit între societatea noastră şi el personal, nemenţionând o proporţie anume, ci menţionând cuvântul „frăţeşte”, eu înţelegând prin aceasta "50% – 50%". (…)

În acest context, pe măsură ce transferam bani din contul din Cipru al Boştină & Associates Limited în contul „Boştină şi Asociaţii” SPRL, îi remiteam în cash domnului Şerban Tănăsescu cu ocazia întâlnirilor avute cu acesta. La fiecare dintre aceste întâlniri, când îşi primea banii, mă asigura că problemele vor fi rezolvate şi că a discutat şi cu domnul Gabriel Sandu, care îl asigura la rândul lui de rezolvarea problemelor".

Printr-o coincidenţă (?), la nivelul anului 2009, societatea de avocatură a lui Boştină a câştigat un contract cadru de reprezentare juridică cu Ministerul Turismului, condus de soţia lui Cocoş, Elena Udrea, printr-o procedură de atribuire care ridică unele semne de întrebare. Dintr-o verificare a Camerei Deputaţilor reies următoarele:

"Analizând documentele puse la dispoziţia Comisiei de către Ministerul Turismului care fac parte din dosarul de achiziţie publică, Comisia a constatat faptul că au existat două oferte, respectiv cea a cabinetului de Avocatură Adina Serenela Manole înregistrată la Ministerului Turismului cu nr. 707 din data de 18.05.2009, ora 16.25, şi oferta Casei de Avocatura Boştină şi Asociaţii SPRL, care nu a fost înregistrată la Ministerul Turismului. A fost declarată câştigătoare oferta Casei de Avocatura Boştină şi Asociaţii SPRL".

Deputaţii nu au descoperit însă că numele competitoarei lui Boştină, Manole Serenela Adina, apare în 15.01.2004 şi ca fiind cea care a redactat actele adiţionale în firma Centrul de Evaluare Medicală şi Testare a Forţei de Muncă S.A., în care asociat era Dorin Cocoş, dar şi actele adiţionale din 14.07.2003, când asociat era Victor Cocoş (tatăl lui Dorin Cocoş).

Manole Adina Serenela apare şi în data de 07.10.2003 ca avocat care a redactat actele adiţionale ale firmei Centrul de Asistenţă Medicală S.A., în care asociat era Dorin Cocoş. Avocata mai apare, de asemenea, şi în 28.07.2003 în firma Telemedica SA, unde asociat era şi Dorin Cocoş. Ea apare şi ca redactantă a actelor din 14.07.2003 ale firmei Centrul de Expertiză Medicală a Forţei de Muncă S.A., unde acţionari erau la acel moment Anca Dinu şi Dorin Cocoş.

Aceeaşi avocată apare şi în datele de 7.07.2003 şi 15.04.2003 ca fiind cea care a redactat actele firmei Elan Group S.R.L., din acţionariatul căreia făceau parte la acel moment Elena Udrea şi Dorin Cocoş. Manole Serenela Adina s-a ocupat în 15.04.2003 şi de actele firmei Trei Cocoşi – Complex Internaţional SRL, moment la care din acţionariat făcea parte sora lui Dorin Cocoş, Anca Dinu.

Numele avocatei Manole Serenela Adina mai apare menţionat şi ca apărător al lui Bogdan Tonolla în legătură cu restituirea unor proprietăţi ale lui Maximilian Tonolla la Parcul Circului, terenuri care ulterior au ajuns, conform articolelor din presă, la Gheorghe Stelian, cel care i-a vândut Elenei Udrea terenul din strada Frederic Chopin, unde familia Udrea-Cocoş a construit un bloc de lux.

De asemenea, numărul de telefon (072254….) al avocatei Adina Serenela Manole îl găsim la EHI Turism SRL, firmă unde asociat a fost Dorin Cocoş, şi la Limas Group (firmă parteneră cu Anca Dinu, sora lui Cocoş). Iar în 31.01.2005, Manole Adina Serenela redactează actele firmei Euro Hotels Internaţional Co SRL, unde asociat şi administrator era Dorin Cocoş. Mai mult, numărul de telefon al Serenelei Adina Manole apare şi la societatea Clamări Tradin Impex SRL (unde Elena Udrea era asociat iar soţul său director), firmă a cărei adresă este: Bd. Averescu Alexandru, Mareşal nr. 32-34, Sector 1, adică fosta adresă a Euro Hotels Internaţional Co SRL.

În acest context se impune următoarea întrebare: Competiţia licitaţiei pentru contractul cadru de reprezentare a Ministerului Turismului, din 2009, a fost una reală sau doar una mimată, între două firme de avocatură care prestau pentru aceeaşi clienţi (firmele şi grupul de interese din jurul lui Dorin Cocoş)?

Conform propriului site, printre clienţii firmei de avocatură Boştină şi Asociaţii se numără numeroase ministere – Comunicaţiilor, Economiei şi Finanţelor, IMM-urilor, Mediului, Transporturilor, Turismului - precum şi regii publice ori consilii judeţene. Printre partenerii privaţi se numără Fujitsu Siemens, dar şi… Fundaţia Dinu Pescariu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne