EXCLUSIV. Capcanele acordului Minsk II (interviu)


Soldaţi ruşi stau lânga tancurile lor în Kamensk-Shakhtinsky, lângă graniţa cu Ucraina. Joi, 12 februarie 2015, Kievul a anunţat că 50 de tancuri ruseşti au pătruns în estul Ucrainei.
Soldaţi ruşi stau lânga tancurile lor în Kamensk-Shakhtinsky, lângă graniţa cu Ucraina. Joi, 12 februarie 2015, Kievul a anunţat că 50 de tancuri ruseşti au pătruns în estul Ucrainei. (Captură Foto)

La 15 februarie a intrat în vigoare armistiţiul decis ca urmare a acordului de la Minsk, dar atât guvernul de la Kiev cât şi separatiştii s-au acuzat reciproc de încălcarea acestuia. ”Putin este câştigătorul ultimelor negocieri, iar Rusia intenţionează să creeze o enclavă în cadrul Ucrainei, pe care o va administra prin îmbinarea modelului transnistrean (separatişti înarmaţi şi o administraţie nerecunoscută) cu susţinerea economică a guvernului de la Kiev, pentru că, potrivit acordului Minsk II, autorităţile ucrainene se angajează să redeschidă băncile şi să reia plata pensiilor şi altor tipuri de venituri”, explică Ileana Racheru, cercetătoare la IDR, într-un interviu acordat Epoch Times.

Epoch Times: Conflictul din Ucraina pare fără sfârşit, în ciuda noului acord de pace de la Minsk. Ce credeţi că urmăreşte Vladimir Putin? Care este miza sa?

Când analizăm poziţia Rusiei trebuie să luăm în consideraţie atât ceea ce se întâmplă la nivel intern în Federaţia Rusă, cât şi ceea ce se întâmplă pe teren în estul Ucrainei.

După anexarea Crimeei, susţinerea populară pentru Putin a ajuns la cote impresionante (80%). Susţinătorii lui Putin nu se aşteptau ca Rusia să se mulţumească doar cu Crimeea odată cu declanşarea operaţiunilor din estul Ucrainei, având în vedere că peste 60% din aceştia considerau că Moscova trebuie să intervină militar pentru a apăra diaspora rusească din fostele republici sovietice. Dar, în locul unor noi achiziţii teritoriale, ruşii se confruntă acum cu probleme economice. Prin urmare, regimul se află în faţa întrebării: Cum îşi poate asigura supravieţuirea în contextul efectelor sancţiunilor economice, scăderii preţului la petrol şi al deprecierii rublei? Chestiunea majoră nu mai ţine de extinderea sau refacerea imperiului rus, ci de supravieţuirea regimului politic.

Şi pentru ca populaţia să nu conteste regimul Putin, acesta va alimenta în continuare conflictul din Ucraina. Menţinerea Ucrainei în afara unei soluţii concrete este preferabilă unei anexiuni a celor două regiuni, precum şi unui scenariu de tipul celui transnistrean pentru că acesta cere acordarea de subsidii importante, care au fost reduse începând din 2014 şi Transnistriei. De altfel, Kremlinul i-a avertizat pe separatişti că „integrarea” Crimeei este foarte costisitoare pentru Moscova şi că acest lucru presupune alocarea unor resurse restrânse pentru regimurile nerecunoscute.


Cum vedeţi situaţia din estul Ucrainei, unde se duc luptele între armata ucraineană şi separatişti?

Separatiştii au primit ocazional armament şi întăriri din partea soldaţilor ruşi, în momentele în care aceştia erau pe punctul de a fi total încercuiţi sau de a pierde bătălii importante în faţa armatei ucrainene. Liderii separatiştilor şi militarii care luptă de partea acestora au recunoscut că se aşteptau ca într-un timp foarte scurt, armata ucraineană să iasă victorioasă. Practic, armata rusă a intervenit doar atunci când poziţiile separatiştilor erau pe punctul de a fi distruse de armata ucraineană. În prezent, principalul ajutor oferit de Rusia separatiştilor constă în furnizarea de armament greu şi hrană. În acelaşi timp, Rusia nu are un control total politic şi militar asupra deciziilor şi acţiunilor, cel mai evident exemplu în acest sens fiind faptul că separatiştii au organizat referendumul din mai 2014 fără acordul Moscovei.

Pe de altă parte, separatiştii sunt divizaţi în mai multe batalioane, unele dintre acestea fără o organizare concretă, asupra cărora nici măcar liderii locali nu au control. Aceştia sunt divizaţi şi în ceea ce priveşte opţiunile cu privire la viitorul celor două regiuni: radicalii doresc crearea Novorossiei sau anexarea de către Rusia, în vreme ce moderaţii susţin acordarea unui statut de autonomie în cadrul Ucrainei. Aceeaşi diviziune de opinie există şi la nivelul strategilor de la Kremlin.

De partea cealaltă, situaţia armatei ucrainene este dezastruoasă, după cum a recunoscut public preşedintele Poroşenko, chiar înainte de summit-ul de la Minsk de la 11 februarie. Lipsurile materiale ale armatei ucrainene înseamnă în primul rând armamentul de tehnologie înaltă (radare, drone, rachete antitanc, instrumente de război electronic) care nu este fabricat de uzinele ucrainene.

În al doilea rând, ofiţerii şi soldaţii ucraineni sunt demoralizaţi după înfrângerile suferite în faţa armatei ruse (nu a separatiştilor) şi pentru că nu au armamentul necesar. Un comandant ucrainean, care a participat la operaţiunile din Est, spunea că pot lupta şi îi pot învinge pe separatişti, dar nu au abilităţile necesare pentru a schimba raportul de putere în teatrul de operaţiuni, în defavoarea armatei ruse. În al treilea rând, militarii ucraineni se tem că vor fi trădaţi de autorităţile de la Kiev. Acordul de la Minsk I a fost perceput de o parte a armatei ucrainene ca fiind un act de trădare.

Cum trebuie citite prevederile acordului Minsk II? Este acesta o înfrângere pentru Ucraina?

Rusia nu a fost menţionată ca parte beligerantă. Majoritatea obligaţiilor sunt puse în sarcină autorităţilor ucrainene, separatiştilor revenindu-le doar obligaţia de a înceta focul şi de a retrage armamentul greu.

O primă lectură a documentului ne arată că acesta a fost adoptat fără ca părţile beligerante sau mediatorii să-şi fi asumat prevederile acestuia. Principalii negociatori nu şi-au pus semnătura pe Acord, el fiind semnat de aceleaşi persoane ca şi Acordul Minsk I. Rusia nu a fost menţionată ca parte beligerantă. Majoritatea obligaţiilor sunt puse în sarcină autorităţilor ucrainene, separatiştilor revenindu-le doar obligaţia de a înceta focul şi de a retrage armamentul greu.

O lectură militară şi administrativă a Acordului ne arată că acesta este esenţial în privinţa menţiunilor referitoare la linia până la care separatiştii şi armata ucraineană trebuie să retragă armamentul greu. Pentru armata ucraineană este prevăzută actuala linie de contact (care include teritoriul ocupat de separatişti în perioada septembrie 2014-februarie 2015, dar exclude punctele strategice - Debalţevo, oraş în care se află un nod de cale ferată şi Kramatorsk, locaţie a unui cartier general al armatei ucrainene).

Separatiştii trebuie să se retragă până la linia stabilită prin acordul din septembrie 2014. Ucrainenii se angajează să organizeze alegeri locale în raioanele din Doneţk şi Lugansk ocupate de separatişti, în acord cu legislaţia ucraineană; să realizeze reforma constituţională (până la sfârşitul anului 2015), ca bază a procesului de descentralizare (ţinând cont de specificul regiunilor Doneţk şi Lugansk, în urma consultării reprezentanţilor acestora); să adopte o lege specială cu privire la statutul special al unor raioane din regiunile Doneţk şi Lugansk. Acest deziderat va fi foarte de greu de realizat, în primul rând pentru că există posibilitatea reală ca discuţiile din Rada Supremă să nu ducă la un compromis, dar şi pentru că Acordul va fi perceput ca fiind în defavoarea Ucrainei.

În al doilea rând, este greu de crezut că participarea liderilor locali la discuţii va duce la un rezultat. Acordul mai prevede şi numirea, cu participarea reprezentanţilor locali, a procurorilor din anumite raioane din Doneţk şi Lugansk. Acesta este un alt deziderat aproape imposibil de realizat.

O altă menţiune care ridică serioase semne de întrebare este cea cu privire la restabilirea controlului autorităţilor ucrainene asupra graniţei cu Federaţia Rusă, măsură care ar trebui implementată după organizarea alegerilor locale din raioanele ocupate de separatişti. Altfel spus, o graniţă de aproximativ 450 km rămâne deschisă pentru armata rusă până când, din discuţiile cu privire la organizarea alegerilor locale, va rezulta un compromis.

O lectură strategică a Acordului ne arată că Putin este câştigătorul ultimelor negocieri şi că Rusia intenţionează să creeze o enclavă în cadrul Ucrainei, pe care o va administra prin îmbinarea modelului transnistrean (separatişti înarmaţi şi o administraţie nerecunoscută) cu susţinerea economică a guvernului de la Kiev (potrivit acordului Minsk II, autorităţile ucrainene se angajează să redeschidă băncile şi să reia plata pensiilor şi altor tipuri de venituri).

Va urma a doua parte a interviului despre motivele eşecului primului acord de la Minsk şi despre propunerile lui Putin.

Ileana Racheru este cercetătoare la IDR, specializată în spaţiul ex-sovetic.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.