Iohannis: Negocierile pentru liberalizarea vizelor de Canada vor continua

Deşi acordul CETA a eşuat - cel puţin temporar - ceea ce îi eliberează pe canadieni de promisiunea că vor ridica vizele pentru români şi bulgari, ţara noastră va continua negocierile pentru ca românii să poată călători în Canada fără viză.
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis (Eugen Horoiu / Epoch Times România)

Autoriăţile române vor continua negocierile cu Canada pentru liberalizarea vizelor indiferent de rezultatul negocierilor asupra acordului comercial UE - Canada (CETA), a declarat, vineri, preşedintele Iohannis, la scurt timp după ce ministrul canadian al comerţului a confirmat eşecul negocierilor purtate cu reprezentanţii regiunii valone. Eşecul negocierilor înseamnă, practic, că Ottawa nu va ridica vizele pentru români, acest demers fiind condiţionat de ratificarea CETA.

Preşedintele Iohannis a amintit că Valonia mai are rezerve faţă de CETA, iar la Consiliul European nu s-a ajuns la un acord cu această regiune, însă s-a declarat optimist în privinţa încheierii acordului CETA.

Trebuie menţionat că, în pofida eşecului ultimelor negocieri purtate vineri cu Valonia, care a blocat semnarea acordului, Comisia Europeană nu a renunţat la semnarea tratatului CETA. În această dimineaţă, discuţiile între negociatorii europeni, reprezentanţii Canadei şi Guvernul regiunii belgiene Valonia asupra acordului de liber schimb UE - Canada s-au reluat, a anunţat preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz.

Reamintim că CETA este un acord extrem de controversat, fiind perceput de societatea civilă mai degrabă ca un instrument menit să crească puterea corporaţiilor decât ca tratat comercial.

Cel mai controversat aspect al CETA este mecanismul de arbitraj corporaţii-state, respectiv aşa-numitele ISDS, clauze ce permit corporaţiilor să conteste la curţi internaţionale de arbitraj private legile naţionale care nu le convin. De exemplu, dacă un Parlament naţional votează o lege ce ar afecta o investiţie şi profitul unei companii, aceasta din urmă ar avea dreptul să intenteze un proces împotriva legii potrivnice. Procesele vor fi judecate nu de instanţe de judecată publică, teoretic imparţiale, ci de o Curte de Arbitraj. Deciziile acestor Curţi de Arbitraj nu pot fi atacate cu apel şi presupun, de regulă, penalităţi foarte mari pentru guverne.

Revenind la promisiunea canadienilor de a ridica vizele pentru români şi bulgari - înţelegere anunţată vineri de Iohannis - aceasta a fost condiţionată de ratificarea CETA. Ori, dacă Belgia nu semnează, CETA rămâne un vis - sau un coşmar de care s-a scăpat - depinde de cine şi cum pune problema.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne