Macovei: Dragnea a propus ca premier un om pe care poate să-l controleze total

Este îngrijorător că propunerea de prim-ministru, Sevil Shhaideh, a lucrat în cea mai mare parte a carierei sale cu doi actuali condamnaţi definitiv - Nicuşor Constantinescu şi Liviu Dragnea, a opinat fostul ministru Monica Macovei.
Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a propus un prim-ministru - Sevil Shhaideh - care să ţină locul ocupat până schimbă legile după bunul plac, a acuzat miercuri, pe contul său de Facebook, europarlamentarul Monica Macovei.

"Este îngrijorător că propunerea de prim-ministru, doamna Sevil Shhaideh, a lucrat în cea mai mare parte a carierei sale cu doi actuali condamnaţi definitiv: Nicuşor Constantinescu, baronul PSD de Constanţa, şi Liviu Dragnea, preşedintele "grupului infracţional organizat" PSD. Relaţiile profesionale s-au extins şi asupra evenimentelor private, cei doi fiind martori la căsătoria doamnei Shhaideh", a declarat Monica Macovei.

Potrivit fostului ministru de Justiţiei, Liviu Dragnea a precizat că propune ca prim-ministru un om în care are "o încredere deplină", adică un om pe care poate să-l controleze total.

"Este evident că interdicţia legală de a ocupa funcţia de premier îl enervează pe condamnatul Dragnea, care a şi spus că "deocamdată" nu va solicita această funcţie. Dragnea indică astfel şi că PSD va forţa modificarea legii, şi că doamna Shhaideh va avea un rol decorativ şi limitat", a adăugat Monica Macovei.