Macovei: Ponta distruge economia României prin experimentele sale socialiste

Monica Luiza Macovei
Monica Luiza Macovei (Epoch Times România)

În contextul datelor de la Institutul Naţional de Statistică (INS) care atestă faptul că economia României a intrat în recesiune, europarlamentarul Monica Macovei îl acuză pe premierul Ponta că distruge economia ţării prin măsurile pe care le ia, care nu aduc bunăstare oamenilor, ci din contră.

„Economia României a scăzut şi merge în jos, potrivit cifrelor de la INS. Soluţiile lui Ponta nu produc bunăstare, ci doar mai multă sărăcie, pentru mai multă lume. Ponta este principalul vinovat de scăderea economică. Birocraţia, taxele, accizele şi impozitele impuse mediului privat distrug economia şi scad locurile de muncă. Îi solicit lui Ponta să oprească aceste experimente socialiste până nu este prea târziu. Ponta va pleca la un moment dat de la guvernare, însă răul pe care îl face României rămâne”, a precizat joi Monica Macovei, pe blogul personal.

Candidatul independent la prezidenţiale susţine că întreaga populaţie suferă din cauza incompetenţei Guvernului de a colecta mai mulţi bani din economia neagră şi de a atrage mai multe fonduri europene. În opinia ei, Ponta a făcut singurele lucruri pe care o administraţie socialistă ştie să le facă: a crescut taxele şi astfel au scăzut investiţiile din economie, care produceau locuri de muncă şi perspectiva unei relansări economice.

„Eu am o altă viziune: o guvernare care se gândeşte la propriii cetăţeni trebuie să scadă taxele, impozitele şi accizele pentru că astfel să rămână mai mulţi bani în buzunarul oamenilor şi al mediului privat. Un guvern are rolul de a sprijini mediul de afaceri şi prin stabilitate fiscală şi legislativă şi reducerea birocraţiei, şi nu de a îi pune piedici, aşa cum face Ponta de când a preluat guvernarea. Niciun român care munceşte nu poate fi fericit când guvernul îi ia din buzunar, direct sau indirect, mai mult de jumătate din cât câştigă”, a concluzionat Monica Macovei.