Marţi, trei ceasuri bune pentru Dan Voiculescu. Mogolul, eliberat condiţionat. Prejudiciul... altă poveste

Părintele Antenelor a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, 11 cărţi şi s-a purtat "respectuos" cu personalul închisorii, astfel că instanţa a decis sa-l elibereze condiţionat. Cât despre nerecuperarea prejudiciului, asta e o cu totul altă poveste.
Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

UPDATE: Judecătorii Tribunalului Bucureşti au decis că Dan Voiculescu poate fi eliberat condiţionat. Decizia este definitivă.

* * *

Afaceristul Dan Voiculescu ar putea afla astăzi dacă iese de după gratii sau nu. Magistraţii Tribunalului Bucureşti ar urma să decidă definitiv, în privinţa eliberării condiţionate a mogulului, condamnat la 10 ani de închisoare într-un dosar cu un prejudiciu de 60 de milioane de euro, încă nerecuperat. Iniţial, Judecătoria Sectorului 5 a dat undă verde cererii de eliberare condiţionată, decizia nefiind însă definitivă.

Dan Voiculescu este internat sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, însă surse medicale au declarat pentru News.ro că este posibil ca el să fie externat în cursul acestei zile.

Reamintim că avocatul lui Voiculescu a cerut eliberarea clientului său susţinând că acesta a avut un comportament exemplar în conformitate cu normele instituţionale şi o atitudine respectuoasă faţă de personalul unităţii. Cât despre prejudiciu, apărătorul susţine că mogulul nu are un leu disponibil, cu excepţia pensiei, căci ANAF i-a confiscat tot.

A avut o atitudine respectuoasă faţă de personalul închisorii. A menţinut relaţii neconflictuale cu ceilalţi deţinuţi. Să te menţii în relaţii neconflictuale şi cu cei care poate caută violenţa este o altă dovadă de îndreptare. Procurorul spune că Dan Voiculescu nu a achitat prejudiciul. Are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil cu excepţia pensiei.

ANAF a preluat sediile Intact şi nu le-a valorificat nici până acum. Dan Voiculescu nu are posibilitatea să achite prejudiciul, pentru că averea sa şi a fiicelor sunt sub sechestru (...) Eu l-aş privi pe Dan Voiculescu ca pe o persoană de 71 de ani care a stat aproape 3 ani în închisoare.

Este un profesor universitar respectat. Mai foloseşte cuiva să fie perpetuată detenţia în numele dovezilor temeinice de îndreptare? Dan Voiculescu a greşit faţă de societate şi a fost pedepsit. Este un om de 71 de ani, pe care detenţia îl chinuie", a afirmat avocatul Şurghie, citat de Agerpres.

Pe de altă parte, procurorul DNA a cerut instanţei să respingă cererea de eliberare condiţionată, catalogându-l pe Voiculescu drept un "profitor al carenţelor legislative".

''Solicităm respingerea cererii de eliberare. Dacă nu s-ar pune cele 11 lucrări ştiinţifice, Dan Voiculescu nu ar fi îndeplinit fracţia de o treime. Voiculescu a fost disciplinat, a fost recompensat, dar acesta nu poate fi eliberat condiţionat în acest moment. Doar 57 de zile au fost câştigate prin muncă, restul prin lucrări ştiinţifice. Un număr de peste 300 de zile au fost câştigate prin scrierea de lucrări ştiinţifice. Nu a dat dovadă de corectitudine.

Nu există nicio dovadă că manuscrisele au fost redactate în penitenciar. Este un profitor al carenţelor legislative. Activitatea ştiinţifică nu poate fi demonstrată. Este o modalitate vicleană de a ieşi din penitenciar. Executarea doar a unei treimi din pedeapsă arată că scopul pedepsei nu a fost atins. Prejudiciul nu a fost achitat către Ministerul Agriculturii. Nici măcar cheltuielile judiciare nu le-a achitat", a declarat procurorul DNA, citat de Agerpres.

În acelaşi timp, procurorul a atras atenţia că Voiculescu nu a fost trecut din regimul închis în semideschis pe întreaga perioadă a detenţiei, lucru care arată că acesta nu a dat semne de îndreptare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne