Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Orşova, Carmen Sîrboiu, luată cu duba de DNA

Sigla DNA
Sigla DNA (Epoch Times România)

Prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Orşova, Carmen Sîrboiu, suspectată de trafic de influenţă, a fost ridicată de la locuinţa sa din Drobeta-Turnu Severin.

În jurul orei 9:45, Carmen Sîrboiu a fost transportată, cu o dubă a Poliţiei, la sediul Parchetului Judecătoriei Orşova, unde ar urma să aibă loc audieri. Totodată, de la locuinţa acesteia procurorii DNA au ridicat o cutie cu documente.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că prim-procurorul Carmen Sîrboiu este suspectată că ar fi lua mită de la oameni de afaceri, cărora le promitea că va interveni la factori de decizie în cazul unor presupuse fapte de evaziune pe care le făceau aceştia. În schimb, Sîrboiu ar fi primit bani şi bunuri, printre care materiale de construcţii, precum şi servicii, fiind trimişi oameni să lucreze la cele două vile.

În acest dosar, procurorii DNA fac marţi opt percheziţii în judeţul Mehedinţi: la Parchetul Judecătoriei Orşova, la locuinţa şefului instituţiei şi la sediile unor firme, la Liceul "Traian Lalescu" din Orşova, precum şi la sedii de firme şi la locuinţele unor oameni de afaceri.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne