RADET îi dă replica Gabrielei Firea: "Mesajele menite să liniştească bucureşteanul nu ţin loc de reparaţii"

Gabriela Firea s-a folosit, pentru a obţine voturi, de abordarea RADET, după care, când conducerea regiei pleacă, îi acuză pe foştii manageri de laşitate, pentru a învălui în ceaţă gravitatea situaţiei în care se află sistemul de termoficare al Capitalei.
Gabriel Dumitraşcu, preşedinte CA RADET.
Gabriel Dumitraşcu, preşedinte CA RADET. (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Conducerea demisionară a RADET îi dă replica primarului General al Capitalei, Gabriela Firea care i-a acuzat pe şefii regiei că prin demisia lor fac un gest politic şi că nu au accesat 187 milioane euro pentru modernizarea sistemului de termoficare.

Cred că fac un gest politic. Ani de zile ai luat salarii mari, ţi-ai cumpărat maşini, ai stat în confort, ai organizat team-buildinguri pe banii bucureştenilor şi acum, când este greu, primarul general nou ajută şi semnează şi deblochează, exact acum pleci, pentru că te temi să nu fii schimbat. Foarte bine că au plecat! (...) fosta administraţie nu a reuşit să facă nici măcar paşii incipienţi pentru a putea accesa cele 187 milioane euro, bani de la UE, pentru modernizarea sistemului de termoficare al Capitalei, a spus primarul general al Capitalei.

În replică, preşedintele RADET care, din primăvara lui 2015 când a fost numit la conducerea regiei şi până acum a atras necontenit atenţia asupra stării dezastruoase în care a ajuns regia, susţine că acuzaţiile Primarului sunt menite să bagatelizeze semnificaţia demisiei conducerii regiei, menită să fie un ultim şi serios semnal de alarmă.

Redăm comunicatul RADET:

"Acuzaţiile Dnei Primar General Gabriela Firea, urmare a conferinţei de presă de ieri prin care CA-ul RADET şi-a prezentat demisia, fac parte dintr-un discurs politic cu care ne-am obişnuit şi extrem de predictibil: acuzaţii de incompetenţă, de interese personale, gest politic, neasumare situaţie grea, frica de audit. Toate acestea au menirea de a bagateliza gestul şi semnificaţia lui, de a-l învălui în ceaţă care să permită manipularea.

În ceea ce priveşte competenţa CA RADET şi presupusele parti-pris-uri, o invit pe doamna Primar General să îl prezinte public pe cel care i-a scris programul de guvernare pentru Bucureşti - partea de energie termică. Eu consider că este luat integral din documentele pe care le-am elaborat noi, la RADET. Ca să nu spun că este un fel de plagiat. Dacă pentru obţinerea de voturi abordările noastre au fost bune, acum la punerea în practică ne dezicem de ele şi facem altceva decât am declarat?

Referitor la audit, niciodată cineva din conducerea RADET nu a avut vreo discuţie despre audit cu doamna Primar, poate a discutat cu alţi reprezentanţi din alte regii sau instituţii. Orice audit este binevenit acolo unde se gestionează banii cetăţenilor.

De asemenea, îi atrag atenţia că am fost numit prin votul Consiliului General al Capitalei şi, personal, pot garanta că nu am culoare politică începând cu 1998. Drept dovadă a neutralităţii mele politice şi a lucrului pentru interesul bucureşteanului, în pre campanie şi în campanie i-am stat la dispoziţie doamnei Primar General cu informaţii mai mult decât utile, care sunt integrate în totalitate în programul de guvernare al Bucureştiului - partea de gestionare a reţelei de termoficare. În egală măsură ne-am arătat disponibilitatea tuturor candidaţilor care ne-au solicitat, singurul interes fiind abordarea pragmatică a problemelor şi găsirea celor mai bune soluţii pentru rezolvarea chibzuită a unei probleme prioritare pentru bucureşteni.

În ceea ce priveşte acuzaţia că am avut salarii mari, că mi-am luat maşini, am stat în confort, în team building, o informez pe doamna Primar General că am primit o indemnizaţie lunară de 3000 de lei, pentru cel puţin două şedinţe de CA pe lună şi nenumărate ore în vederea pregătirii poziţiilor şi strategiilor RADET. Nu am beneficiat de telefon sau maşină de serviciu, de decontarea altor cheltuieli sau deplasări. De acelaşi regim au beneficiat toţi membrii Consiliului de Administraţie. Dacă a uitat, îi mai spun doamnei Primar că am început mandatul în aprilie 2015 şi că mai mult de jumătate din cele 15 luni petrecute la conducerea RADET conturile au fost integral poprite de către ELCEN, fiind în imposibilitatea efectuării vreunei cheltuieli.

Domnia să nu a făcut nicio referire la nenumăratele adrese ale regiei către primărie prin care s-au prezentat soluţii, strategii, analize şi la care nu s-a primit niciun răspuns. Blocajele de comunicare cu Primăria Capitalei şi lipsa de decizie în adoptarea unor soluţii pentru salvarea regiei stau la baza demisiei de ieri şi nu lupte personale sau de partid. Un alt exemplu îl reprezintă faptul că până în prezent bugetul RADET nu a fost luat în discuţie de executivul Primăriei şi transmis spre discuţie şi aprobare CGMB.

Semnalul de alarmă, respectiv de cod roşu, a fost pentru a atrage atenţia întregului aparat administrativ al primăriei şi nu a fost direcţionat către o singură persoană. În acest sens există înregistrarea atât audio, cât şi video a conferinţei. “Nu particularizez şi spun că această comunicare este de dată recentă, din noul mandat al Primarului General. Aceeaşi comunicare dificilă, greoaie a existat şi înainte. Aceeaşi lipsă de decizie, inconsecvenţă în a aborda una sau alta dintre căi. Codul roşu poate să apară oricând dacă sistemul va fi supus aceloraşi presiuni venite de la grupurile de interese legitime sau ilegitime, dacă nu există o coerenţă a demersului, dacă oamenii lăsaţi să conducă nu au mandat deplin şi sunt la fiecare pas cenzuraţi sau blocaţi.” Gabriel Dumitraşcu

Primarul General a dat asigurări bucureştenilor că nu vor fi probleme cu apa caldă şi căldura în sezonul rece: “Suntem la zi cu subvenţia”. Reamintim că mesajele menite să liniştească bucureşteanul nu ţin loc de reparaţii, iar reţeaua de termoficare nu „ascultă“ de astfel de mesaje.

“Ultima discuţie pe care am avut-o cu doamna Gabriela Firea a fost acum mai bine de trei săptămâni, când nu s-a clarificat situaţia RADET. Am avertizat-o şi atunci pe doamna Firea să nu facă o confuzie între costul de capital şi costul operaţional, spunându-i explicit că subvenţia acoperă doar o parte din cheltuielile operaţionale deja efectuate de RADET şi nu rezolvă problema reparaţiilor curente, reparaţii care trebuie făcute cu capitalizare, fiind reparaţii generale. Chiar dacă iniţial a înţeles şi a anunţat public că în prima şedinţă a CGMB va solicita rectificarea bugetului cu 15 milioane lei pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii cu capitalizare, ulterior acest angajament nu a fost inclus pe ordinea de zi. Dacă s-ar fi adoptat soluţia propusă de noi, atunci această sumă cu destinaţie specială, conform legii, nu ar mai fi putut fi poprită de ELCEN şi am fi asigurat predictibilitatea finanţării şi finalizării programului de reparaţii înainte de venirea sezonului rece.

Banii din subvenţie folosiţi pentru reparaţii lasă neacoperite datoriile RADET către furnizorii şi prestatorii de servicii, adâncind criza financiară în care se află regia, dar rostogolindu-se şi asupra altor agenţi economici, ducându-i şi pe aceştia în blocaj financiar. Soluţia adoptată de Primăria Capitalei este o soluţie neeconomică şi lipsită de profesionalism.

În 2015, din totalul cheltuielilor de 1,5 miliarde de lei, cheltuielile pentru achiziţii au fost de sub 21 de milioane de lei. Acestea s-au făcut pe proceduri competitive şi banii s-au folosit pentru menţinerea în siguranţă a reţelelor. Nu s-au cumpărat maşini, nu s-a cumpărat birotică, nu s-au cheltuit banii pe cine ştie ce fantezii, gen team building.

În consecinţă, o invit pe doamna Primar General să rămână în onestitatea şi onorabilitatea presupuse de înalta funcţie, argumentând afirmaţiile.

Atrag la modul cel mai serios atenţia doamnei Primar că DECIZIA personală de DESEMNARE a ELCEN - persoană juridică de drept privat - ca şi coordonator al activităţilor de reparaţii, intervenţii şi asigurare a condiţiilor de livrare a energiei termice desfăşurate de regie, operator al unui serviciu de drept public, este ILEGALĂ, lipsită de logică tehnică şi anticoncurenţială. ELCEN este doar unul dintre producătorii de energie termică din Bucureşti, nu cel mai performant economic, nu cel mai ieftin şi care tinde să-şi menţină monopolul producţiei de energie termică, impunându-şi interesele comerciale în detrimentul intereselor bucureştenilor şi ale municipalităţii. În această decizie putem vorbi de incompetenţă şi abandonarea intereselor comunităţii. Cine îşi asumă răspunderea pentru această decizie, doamna Primar General?” - Gabriel Dumitraşcu.

Concluzii:

”Nu am fost perfecţi, însă ne-am îndeplinit mandatul cu onestitate şi responsabilitate, cu etică şi profesionalism, în condiţii de transparenţă, cu un singur crez: bucureştenii merită un serviciu de alimentare centralizată cu energie termică de calitate şi la costuri predictibile şi suportabile.

Vrem că CGMB să ia în dezbatere problema RADET şi să orienteze RADET spre ceea ce trebuie în Bucureşti. Timpul va dovedi că ceea ce am analizat şi propunerile cu care am venit, sunt valide şi viabile.” Gabriel Dumitraşcu."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne