Rogozin o ia razna, ameninţă România cu războiul

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin. (arhiva)
Vicepremierul rus Dmitri Rogozin. (arhiva) (JOHN THYS / AFP / Getty Images)

Sâmbătă vicepremierul rus Dmitri Rogozin s-a aflat în vizită în Transnistria. Cu toate că vizita sa este de natură să ridice tensiunile inter-etnice într-o zonă unde îngrijorarea faţă de tulburările produse de politica agresivă a Kremlinului este deja mare, Rogozin a găsit de cuviinţă să scrie pe contul său de Twitter că, la cererea SUA, autorităţile de la Bucureşti au decis să interzică tranzitul avionului său prin spaţiul aerian românesc.

Apoi fostul ambasador al Rusiei la NATO a recurs la ameninţări, promiţând că data viitoare va zbura cu bombardierul strategic TU-160.

Ministerul Afacerilor Externe a apreciat imediat comentariile vicepremierului rus ca fiind „o declaraţie foarte gravă, în actualul context regional”.

După ce Kremlinul a fost contactat de Ministerul Afacerilor Externe pentru clarificări, Dmitri Rogozin a continuat pe contul său de Twitter "Ei bine, domnilor din România, în curând vă vom explica totul - cine sunteţi şi ce credem despre voi".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne