Scandalul "Diaspora umilită în ziua votului". Ponta promite "capul" lui Corlăţean dacă situaţia se repetă în turul doi

Victor Ponta, preşedinte PSD
Victor Ponta, preşedinte PSD (Epoch Times România)

Ministrul Titus Corlăţean şi echipa din MAE garantează cu funcţiile că, în turul al doilea, niciun cetăţean român din Diaspora nu va rămâne în afara unei secţii de vot, a promis luni, în cadrul unei conferinţe de presă, premierul Victor Ponta, în contextul unui val de furie declanşat de modul umilitor în care au fost trataţi români din Diaspora în ziua votului.

"Pe 16 seara, dacă va exista un singur cetăţean român în Diaspora care vrea să voteze şi nu poate, toată echipa de conducere - pentru că nu este munca unui singur om, după cum ştiţi foarte bine - toată echipa de conducere îşi va asuma responsabilitatea. Eu însă cred că în urma măsurilor pe care BEC le poate dispune mâine, vom avea în 16 noiembrie un vot, ca şi în România de altfel, fără nici un fel de probleme", a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.

Anterior, premierul anunţa că Biroul Electoral Central va dispune, marţi, o serie de măsuri, care vor viza eventuala creştere a numărului cabinelor de vot şi suplimentarea personalului din secţiile de vot şi consulate.

Cine este vinovat pentru cozile interminabile şi faptul că mulţi români din Diaspora nu au mai apucat să voteze? În orice caz nu MAE zice vicepremierul Liviu Dragnea, carea a catalogat drept foarte bună activitatea ministerului condus de Titus Corlăţean. Preşedintele executiv al PSD susţine că MAE nu poate fi învinovăţit cu nimic pentru modul în care s-a desfăşurat procesul electoral în Diaspora.

MAE este direct responsabil de organizarea secţiilor de votare şi de localizarea acestora.

Deşi MAE a argumentat că "Numărul secţiilor a rămas neschimbat", deputatul de Diaspora a subliniat că reglajele fine au redus masiv capacitatea de vot a românilor de peste graniţe: multe din aceste secţii au fost fixate în zone fără români – "mai lipsea puţin să avem centre în Alaska, Anzi şi Sahara". Totodată, acesta a evidenţiat că au fost puţine ştampile şi multă birocraţie, astfel încât durata medie a votului să fie întinsă la maxim.

"Rezultatul: într-o Diasporă cu potenţial de vot de un milion şi jumătate de români, au putut vota doar 10% din aceştia. Şi au făcut-o masiv cu Klaus Iohannis şi Monica Macovei. Şi nu doar în Occident: datele din Orientul Mijlociu şi nordul Africii – de care mă ocup eu – vorbesc de la sine. MAE era conştient că a subdimensionat grav capacitatea efectivă de vot de peste hotare. A fost avertizat de toţi parlamentarii de Diaspora – şi de ONG-urile românilor de pretutindeni. Niciodată nu a răspuns serios semnalelor de alarmă trase de noi; s-a răţoit, ne-a luat peste picior şi a repetat mantra salvatoare: "Numărul secţiilor a rămas neschimbat", a mai precizat deputatul, ceea ce nu este adevărat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne