SUA bombăne la adresa acţiunilor Rusiei

Imixtiunea Rusiei în conflictul sirian a atras proteste din partea SUA, care a exprimat îngrijorări atât împotriva încălcării spaţiului aerian al Turciei de către avioanele de luptă ale Kremlinului, cât şi din cauza bombardării rebelilor înarmaţi de CIA.
Secretarul Apărării Ashton Carter, iulie 2015
Secretarul Apărării Ashton Carter, iulie 2015 (Chip Somodevilla/Getty Images)

După ce secretarul pentru Apărare al SUA, Ashton Carter, a cerut oficialilor ruşi din domeniul Apărării să contacteze Pentagonul pentru a discuta escaladarea, de către Moscova, a conflictului sirian, Kremlinul a trimis un mesaj care arată disponibilitatea de a discuta "modalităţi de colaborare în vederea evitării de coliziuni aeriene".

Mesajul Rusiei survine la numai o zi după ce Kremlinul a trimis în largul portului Latakia crucişătorul Moskva, înarmat cu sisteme de rachete S-300, instituind, de facto, o zonă no-fly deasupra Siriei, Libanului, sudului Turciei şi nordului Israelului.

Sistemului de rachete S300 nu îi pot face faţă decât avioane cu tehnologie stealth, de care nu dispun forţele aeriene aflate în zonă - nici măcare escadrilele americane care operează din sudul Turciei. Astfel, propunerea Kremlinului pune forţele conduse de SUA pe poziţii de inferioritate, acestea trebuind să negocieze coordonarea zborurilor deasupra Siriei cu Rusia, care stăpâneşte spaţiul aerian în zonă.

Ameninţări fără acoperire

Alianţa NATO a denunţat luni „comportamentul iresponsabil” al Rusiei, care a permis avioanelor sale să survoleze spaţiul aerian al Turciei, o ţară NATO, în două ocazii – sâmbătă seara şi duminică.

Turcia, prin preşedintele său Recep Taryyip Erdogan, a ameninţat că orice încălcare a spaţiului aerian al ţării sale va fi tratat ca un atac – o declaraţie care nu poate fi susţinută de fapte, dat fiind că Rusia ar putea reacţiona extrem de agresiv la o eventuală doborâre a avioanelor sale de luptă.

Rusia a trimis până acum în Tartus un submarin de clasa Typhoon cu 200 de focoase nucleare la bord şi peste 50 de avioane de luptă, iar China un portavion a cărui avioane sunt aşteptate zilele acestea, pentru a lua parte la bombardamente alături de Rusia.

În faţa asaltului Moscovei asupra teatrului de operaţiuni sirian, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, a emis o declaraţie timidă, afirmând că SUA este „destul de îngrijorată” de acţiunile Rusiei pe care le-a descris drept "provocări".

Oficialii ruşi au declarat că efectuează 20 până la 25 de misiuni zilnic, un program mult mai încărcat decât cel a coaliţiei conduse de SUA, care opera maximum opt zboruri pe zi.

Conform Pentagonului, în afară de campania aeriană, Rusia a adus în Siria tehnică de luptă la sol, care include piese de artilerie şi lansatoare de rachete Smerch, care au fost deja amplasate în zona Hama, o regiune controlată de rebeli sirieni, care, însă, nu sunt afiliaţi Statului Islamic.

Surse militare din teren afirmă că în Siria urmează o invazie terestră susţinută de trupe iraniene de elită şi armata siriană, probabil ajutate de miliţii civile precum Hazbollah.

Ashton Carter, secretarul american al Apărării a exprimat îngrijorări privind o eventuală posibilitate de apariţie a „incidentelor cauzate de lipsa de comunicaţie” cu echipajele Rusiei.

Jens Stoltenberg, Secretarul general al NATO, a respins afirmaţiile Moscovei care susţinea că incursiunile avioanelor sale în spaţiul aerian turc au fost „neintenţionate şi sporadice” afirmând că incidentele au „durat un timp îndelungat”.

Încălcarea spaţiului aerian turc este un incident major dat fiind faptul că Turcia este o ţară NATO. Carter a afirmat că se aşteaptă ca incidentul să se afle pe agendă NATO la viitoarea întâlnire.

Cu toate acestea, reacţiile timide ale administraţiei Obama şi superioritatea netă a forţei militare desfăşurate de Rusia în zonă înclină total balanţa de forţe angajate în conflictul sirian în favoarea Kremlinului.

Atât în Siria cât şi în Ucraina, Moscova a urmat acelaşi plan - luarea adversarului prin surprindere, pe fondul unor discrepanţe între declaraţii şi acţiuni, precum şi vădita lipsă de timiditate în faţa unei eventual conflict direct cu NATO.