Un „parteneriat benefic pentru România”. Udrea şi regele Cioabă sunt în tratative

Elena Udrea şi Dorin Cioabă
Elena Udrea şi Dorin Cioabă (Ioana Florea Nuţ / Epoch Times România)

Deputatul PMP Elena Udrea a anunţat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că a discutat cu autointitulatul rege internaţional al rromilor Dorin Cioabă, în vederea unui parteneriat între PMP şi comunitatea rromă, care vizează integrarea acesteia.

„Cred că trebuie să vină vremea când clasa politică trebuie să fie responsabilă pentru această minoritate, cea mai mare din România, în care cei care conduc ţara să se gândească cum să integreze această comunitate în societatea românească”, a declarat Elena Udrea.

PMP îşi doreşte să construiască un „parteneriat benefic pentru România” cu rromii, a anunţat Udrea, adăugând că, de fapt, PMP nu este interesat de voturile rromilor, ci ca aceştia să fie integraţi în societate.

Autointitulatul rege internaţional al rromilor, Dorin Cioabă, a anunţat că a trimis PMP un draft de protocol, prin care se angajează să susţină formaţiunea în schimbul a patru sau cinci locuri de parlamentari, dar şi a unor consilieri locali. Cioabă a mai cerut şi un candidat la europarlamentare în primele zece locuri, însă cum lista PMP a fost finalizată, este dispus să renunţe la această solicitare.

"Am discutat şi le-am trimis un draft de protocol. Dacă şi dânşii doresc, vom semna acest protocol. Noi ne angajăm să susţinem candidaţii acestei formaţiuni la alegerile europarlamentare, la alegerile prezidenţiale, dar şi pe viitor, la alegerile generale", a declarat Dorin Cioabă pentru Mediafax.

Cioabă, care este preşedintele Alianţa Civică Democrată a Romilor (ACDR), a precizat că, în schimbul susţinerii, formaţiunea pe care o reprezintă vrea să obţină patru sau cinci locuri de parlamentar la alegerile generale, precum şi câteva posturi de consilieri locali.

"Aşteptăm să vedem dacă ne acceptă celelalte solicitări: cele patru - cinci locuri de parlamentari, dar şi consilieri locali. Vom vedea. Noi vrem clar un protocol, nu alte promisiuni. Noi ne vom demonstra loialitatea la alegeri şi vom arăta că vrem să-i sprijinim", a precizat regele rromilor.

ACDR este în plin proces de a se transforma în partid politic, Cioabă anunţând că rromii din toate judeţele s-au organizat şi au strâns 40.000 de semnături pentru înfiinţarea partidului.

"În această săptămână centralizăm totul, completăm documentele şi le vom depune la sediul Tribunalului Bucureşti pentru a fi înregistrat partidul. Vom vedea ce termene ne dau, poate există contestaţii. Vom vedea când se va încheia înregistrarea partidului", a precizat Cioabă, adăugând că după ce şi-a exprimat dorinţa de a înfiinţa un partid, mai mulţi reprezentanţii ai partidelor din România au venit să poarte discuţii cu el, însă doar cei de la PMP "au fost dispuşi să colaboreze şi au cerut un draft de protocol".

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne