Vânt din pupa pentru Tăriceanu:"România a devenit un stat mafiot!"

Trimis în judecată într-un dosar DNA şi critic acerb al Justiţiei şi al procurorilor anticorupţie, Tăriceanu a prins prilejul, după suspendarea şefului SRI, de a se lansa într-un nou discurs despre "abuzurile şi ilegalităţile" din justiţie.
Călin Popescu Tăriceanu
Călin Popescu Tăriceanu (Epoch Times România)

Suspendarea generalului SRI Florian Coldea, în urma unui uriaş scandal mediatic stârnit de fugarul Sebastian Ghiţă, i-a oferit şefului Senatului - cunoscut pentru opoziţia constantă faţă de cererile de arestare preventivă a politicienilor - ocazia să lanseze noi atacuri la adresa Justiţiei şi a Serviciului Român de Informaţii.

"În ultimii 12 ani, România a devenit, aşa cum recunoaşte chiar Traian Băsescu, un stat mafiot în care unele instituţii de forţă şi unele componente ale Puterii Judecătoreşti au fost transformate în instrumente politice şi de muşamalizare a unor ilegalităţi grave comise la cel mai înalt nivel şi în anturajul acestuia. Nu doresc să fac acum un inventar al abuzurilor şi ilegalităţilor comise în ultimii 12 ani şi în care cazul Rarinca este simbolic. Mass media independentă şi-a făcut datoria şi a informat la vremea respectivă opinia publică", scrie Tăriceanu.

Potrivit şefului Senatului, politician care, reamintim, a fost trimis în judecată de DNA pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului în dosarul retrocedării fermei Băneasa, obiectivul anchetei interne declanşate de SRI ar trebui să fie nu cine a plătit vacanţele lui Coldea cu Ghiţă ci "în ce măsură SRI şi-a abandonat misiunile legale în favoarea unor acţiuni politice partizane, unele chiar împotriva fundamentelor democraţiei şi statului de drept, cazuri concrete când Justiţia a fost transformată în câmpul tactic al SRI", susţine Tăriceanu.

"Opinia publică românească, mass media şi aliaţii noştri aşteaptă să vadă în ce măsură a contribuit SRI prin acţiunea sa sau prin pasivitatea sa la transformarea României în stat mafiot. Acesta trebuie să fie obiectivul anchetei iniţiate de directorul SRI, Eduard Helvig. Sunt conştient de faptul că am propus un obiectiv ambiţios, dar este ceea ce ne-a arătat electoratul că aşteaptă după alegeri.
La îndeplinirea lui va contribui şi noul Parlament şi, îmi doresc foarte mult, să ni se alăture şi Preşedintele României, care are atribuţii constituţionale consistente în acest domeniu, mai ales în cadrul CSAT. Dacă nu o va face, sunt sigur că va fi drastic sancţionat de electorat. În calitatea mea de preşedinte al Senatului şi preşedinte ALDE, voi folosi toate pârghiile legale şi întreaga mea influenţă politică pentru atingerea obiectivului de mai sus", susţine Tăriceanu.

Reamintim că miercuri seara, România TV a difuzat o nouă înregistrare video în care Sebastian Ghiţă susţine că a mers în mai multe vacanţe cu Florian Coldea şi familia acestuia şi prezintă facturi şi fotografii care, susţin el, îi dovedesc spusele.

După ce prezintă scanurile facturilor - din care pe ecranul TV nu se înţelege mare lucru - fostul deputat susţine că preşedintele Iohannis este "prizonierul" lui Coldea şi Kovesi şi că cei doi manipulează şi controlează politicienii din România prin dosare false.

La o zi după difuzarea materialului video - mai exact, joi - Florian Coldea a fost pus la dispoziţia directorului SRI:

"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public referitoare la domnul general-locotenent Florian Coldea şi care au fost supuse unor verificări preliminare, directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, a dispus, conform procedurilor, constituirea unei comisii speciale de verificare a eventualelor încălcări ale legii sau deontologiei profesionale. În acest sens, până la finalizarea verificărilor, domnul general-locotenent Florian Coldea este pus la dispoziţia Directorului, potrivit prevederilor legale, iar atribuţiile funcţiei de prim-adjunct al Serviciului Român de Informaţii vor fi preluate de către Directorul SRI, domnul Eduard Hellvig. Sunt analizate toate circumstanţele prezentate public, precum şi documentele puse la dispoziţie de general-locotenent Florian Coldea", se arată în comunicatul SRI.