"Este neclar ce face guvernare USL pe plan economic", recunoaşte Crin Antonescu

Universitatea Creştină ” Dimitrie Cantemir”, Sesiune de comunicări  ştiinţifice cu privire la revizuirea Constituţiei. În imagine,  Crin Antonescu
Universitatea Creştină ” Dimitrie Cantemir”, Sesiune de comunicări ştiinţifice cu privire la revizuirea Constituţiei. În imagine,  Crin Antonescu (Epoch Times România)

Este încă neclar ce vrea să facă guvernarea USL pe plan economic, a mărturisit duminică preşedintele PNL Crin Antonescu, precizând însă că Guvernul a avut puţine şanse de a-şi pune amprenta pe bugetul de stat.

Tot referitor la situaţia economiei României, Crin Antonescu a mai declarat că PNL nu şi-a dorit niciodată un acord cu Fondul Monetar Internaţional.

Aflat într-o emisiune la Pro TV, preşedintelui PNL i-a fost prezentată o declaraţie a unui jurnalist din domeniul economic, conform căreia, deocamdată, guvernarea USL nu are un impact pozitiv asupra economiei ţării.

Crin Antonescu nu numai că a fost de acord cu declaraţia respectivă, dar a avut şi completări.

Liderul PNL a mai declarat apoi că Guvernul are nevoie de timp pentru a pune în practică măsuri economice şi că formaţiunea pe care o conduce nu şi-a dorit niciodată un acord cu FMI.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie