Lemnul-dulce: Beneficii şi riscuri

Rădăcina plantei Glycyrrhiza glabra a fost folosită din cele mai vechi timpuri în scopuri medicale şi culinare. Cu toate acestea, pe lângă beneficii, consumul frecvent şi în doză mare nu este recomandat, în special în anumite profiluri clinice.

Cea mai bună modalitate de a folosi lemnul-dulce (sau răculeţul) este sub formă de aromă în anumite produse: de la gumă de mestecat la bomboane sau beţişoare de lemn dulce, cât şi adăugat la unele mâncăruri rafinate. În esenţă, această aromă provine din ramurile şi rădăcinile plantei Glycyrrhiza glabra, originară din Africa de Nord şi răspândită încă din cele mai vechi timpuri în Orientul Mijlociu, Asia şi Europa.

Denumirea ştiinţifică a plantei provine de la numele dat de greci: gliks rhiza (rădăcină dulce).

Până în secolul al XX-lea nu s-a ştiut că abuzul de lemn dulce, în special ramurile şi rădăcinile, poate fi dăunător sănătăţii din cauza glicirizinei, substanţă cu multe beneficii, dar care poate deveni, de asemenea, toxică în anumite concentraţii în sânge. Cu toate acestea, rădăcinile şi trunchiurile de lemn dulce au şi alte ingrediente active care sunt la fel de interesante, cum ar fi acid glabric, rezine, lipide, amidon, asparagină, zaharuri, albumină, vitamina B, săruri minerale.

Zece beneficii ale lemnului-dulce

1. Este un îndulcitor natural: lemnul-dulce conţine Glycyrrhizin (sau glycyrrhizic acid sau glycyrrhizinic acid) sub formă de acid gliciretic, un îndulcitor de 50 de ori mai puternic decât glucoza, folosit încă din cele mai vechi timpuri pentru prepararea dulciurilor. Astăzi, utilizările sale culinare sunt orientate spre bucătăria de nivel înalt în zone diferite precum Peninsula Scandinavă sau America Latină.

2. Este eficient împotriva tusei uscate: glicirizina are o structură foarte asemănătoare cu anumiţi corticosteroizi, ceea ce îi conferă o parte din proprietăţile acestora; printre altele, pentru a stimula secreţia mucoasei şi a permite expectoraţia. Prin urmare, produsele pe bază de lemn dulce (tablete, ceaiuri etc.) sunt recomandate pentru răguşeală şi tuse.

3. Este eficient împotriva afecţiunilor respiratorii: prezenţa de isoflavones şi flavonoide îi conferă o activitate antibacteriană şi antivirală importantă, evidenţiată mai ales în bronşită şi afecţiuni ale gâtului.

4. Neutralizează respiraţia urât mirositoare: în acelaşi mod, acţiunea sa antibacteriană şi stimularea secreţiei salivare facilitează igiena gurii, în special puse sub limbă, evitând respiraţia urât mirositoare.

5. Acţionează ca un antiacid: s-a dovedit că glicirizina îmbunătăţeşte secreţia mucoasei stomacului, dar şi scăderea secreţiilor de acid gastric. Prin urmare, poate fi utilizat ca antiacid natural.

6. Ajută la cicatrizarea ulcerelor gastrice: acţiunea similară mineralocorticoizilor ajută la tratarea ulcerelor gastrice, prin protecţia mucoasei gastrice. Se studiază chiar o posibilă eficacitate împotriva Helicobacter pylori.

7. Este util împotriva durerilor de artrită şi osteoartrită: datorită proprietăţilor antiinflamatorii atât ale glicirizinei, cât şi ale isoflavonelor pe care le posedă, este eficient împotriva durerilor articulare.

8. Este utilizat pentru tratarea infecţiilor orale: datorită proprietăţilor sale antibacteriene şi antivirale este un remediu bun în cazul infecţiilor bucale având, de asemenea, efecte şi asupra plăcii bacteriene.

9. Acţionează ca cicatrizant oral: în plus, este de asemenea eficient să se mestece lemn-dulce şi cu ajutorul limbii să fie aplicat pe herpes, deoarece ajută la eliminarea virusului şi vindecarea rănilor. Această utilizare este extinsă la rănile din interiorul gurii.

10. Acţionează împotriva hipotensiunii arteriale: glicirizina este un remediu bun împotriva hipotensiunii arteriale (tensiune arterială scăzută) prin înlocuirea aldosteronului în sânge, un hormon cu activitate mineralo-corticoidă.

Aldosteronul este un hormon steroid din familia mineralo-corticoizilor, produs de către zona glomerulată din cortexul suprarenal, în glanda suprarenală. Acesta acţionează în special la nivelul tubilor distali şi a tubilor colectari ai nefronilor, stimulând absorbţia sodiului şi a apei, precum şi secreţia de potasiu, ceea ce duce la creşterea tensiunii arteriale. Efectul general al aldosteronului este de a creşte reabsorbţia ionilor de sodiu şi a moleculelor de apă în rinichi, conducând la creşterea volumului sângelui şi a tensiunii arteriale.

Corticosteroizii apar în mod natural în organism. Sunt produşi de către cortexul glandelor suprarenale (glande de mici dimensiuni situate în partea inferioară a spatelui, deasupra rinichilor). Unii corticosteroizi reglează şi echilibrează fluidele din organism. Alţii influenţează nivelul de grăsimi şi zahăr (glucoza).

Abuzul de lemn-dulce, în special ramurile şi rădăcinile, poate dăuna sănătăţii

În ciuda numeroaselor beneficii, lemnul-dulce este totuşi un aliment/aditiv/medicament care nu trebuie utilizat în mod regulat şi în doze mari. Motivul principal este prezenţa de glicirizina şi acţiunea sa mineralo-corticoidă, care la anumite concentraţii în sânge poate fi toxică, având impact la nivelul tubilor renali prin creşterea sodiului şi pierderea potasiului.

De asemenea, poate provoca dezechilibre în raportul sodiu/potasiu şi la nivel muscular, ceea ce poate duce la contracţii involuntare ale musculaturii. Este deosebit de periculos acest lucru la nivelul musculaturii cardiace, care poate duce la aritmii. Dacă adăugăm şi efectul hipertensiv, vom înţelege că abuzul de lemn-dulce este periculos, mai ales dacă există probleme la nivelul rinichilor, ficatului sau inimii.

Există multe cazuri de persoane care s-au prezentat la un cardiolog cu diferite simptome: aritmii, palpitaţii, tensiune arterială mărită, dovedindu-se că toate acestea erau provocate de abuzul de lemn dulce. Întrerupând consumul toate simptomele au dispărut.

Surse: Mineralo-corticoid and glucocorticoid receptor balance în control of HPA axis and behavior; Licorice abuse: time to send a warning message; 6 Surprising Health Benefits of Licorice