Tarom: Preşedintele mai zboară cu avionul Airbus A 310 sau nu?

Avion al companiei române Tarom.
Avion al companiei române Tarom. (www.tarom.ro)
Liviu Şerbănescu
21.03.2013

Într-un "gest de curtoazie", conducerea Tarom a solicitat Administraţiei Prezidenţiale să precizeze dacă doreşte continuarea sau rezilierea contractului de închiriere a aeronavei utilizată de preşedinte, în condiţiile în care conducerea executivă are deja mandat pentru valorificarea aeronavei Airbus A 310.

"A fost redactată o scrisoare, ieri sau alaltăieri, adresată Administraţiei Prezidenţiale, în care a fost expusă situaţia şi prin care s-a solicitat instituţiei să precizeze dacă doreşte continuarea actualului contract sau rezilierea", a precizat joi Dan Pascariu, preşedintele Consiliului de Administraţie al Tarom.

Dan Pascariu a mai declarat că avionul respectiv, un Airbus A 310, nu este o "aeronavă prezidenţială" sau o "aeronavă a preşedintelui Băsescu", iar conducerea executivă a companiei are mandat să caute clienţi pentru valorificarea acesteia, în condiţiile costurilor de mentenanţă ridicate.

"Este o chestie de curtoazie", a afirmat Pascariu, referindu-se la solicitarea adresată Administraţiei Prezidenţiale.

Tarom a anunţat recent că vrea să elimine pierderile cauzate de cele două aeronave de tip Airbus A 310, principala variantă luată în calcul fiind vânzarea acestora.

Compania a mai anunţat şi că analizează şi posibilitatea menţinerii avionului folosit de Administraţia Prezidenţială, în cazul în care cheltuielile trec la bugetul de stat.

Guvernul va închiria sau va cumpăra un avion care să fie folosit ca aeronavă oficială a preşedintelui sau a prim-ministrului, dar în momentul în care va avea posibilitatea financiară, a declarat miercuri premierul Ponta.

Afirmaţia premierului a apărut în contextul în care preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat marţi la Roma la ceremonia de inaugurare a pontificatului Papei Francisc cu un zbor al companiei Alitalia.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor