Băsescu, despre negocierile Şova-Hrebenciuc: "E penibil. Nu am întâlnit aşa ceva, dă-mi o lege ca să te susţin în alegeri"

Victor Hrebenciuc
Victor Hrebenciuc (Epoch Times România)

Comentând discuţiile Şova-Hrebenciuc pe legea amnistiei şi graţierii, preşedintele Traian Băsescu a declarat marţi, la "Adevărul Live", că nu a mai întâlnit o astfel de negociere de genul "dă-mi o lege ca să te susţin în alegeri" şi aşteaptă ca procurorii DNA să stabilească dacă aceasta se încadrează sau nu la trafic de influenţă.

"Te ia şi râsul când vezi tipul asta de discuţii, Hrebenciuc spunându-i lui Şova: Măi, te fac preşedinte, dar scoate legea amnistiei. E penibil. Ce să spui mai mult? Să vedem dacă se încadrează la trafic de influenţă, nu ştiu dacă sunt îndeplinite toate elementele, dar astfel de discuţii arată cât de jos este, practic, nivelul clasei politice. Nu am întâlnit aşa ceva, dă-mi o lege ca să te susţin în alegeri. Probabil că lucrurile s-au depreciat în partide de când am plecat eu. Eu am plecat din partid în 2004, deci acum zece ani, pe de o parte. Pe de altă parte, chiar dacă PDL nu a fost un partid de sfinţi, şi se vede asta, nu cred că relaţiile în interiorul PDL erau la un nivel atât de jos", a afirmat şeful statului.

Întrebat dacă a negociat în 2009 cu Viorel Hrebenciuc alianţa cu PSD, pe vremea când era lider de partid, preşedintele Traian Băsescu a replicat că nu îşi aminteşte să fi negociat cu acesta.

"În 2009, să vă spună, am martori pe Boc, pe Blaga, primul lucru pe care l-am făcut a fost să îi trmit la PNL. Am spus: mergeţi şi discutaţi cu liberalii, cu Tăriceanu. Tăriceanu a spus da, intrăm în alianţă, cu o singură condiţie, dacă ne daţi funcţia de prim-minstru. Nu se putea aşa ceva, Tăriceanu fusese vârf de lance la suspendarea din 2007. În politică poţi să greşeşti o dată, nu de două ori. Tentativa asta a fost, de a face guvern PDL-PNL", a comentat Traian Băsescu.

"A doua variantă a fost PSD. Eu m-am amăgit că cu PSD avem majoritate să schimbăm şi Constituţia", a continuat preşedintele, adăugnd că Viorel Hrebenciuc nu a făcut parte din cei care au negociat intrarea PSD la guvernare.

Întrebat dacă Hrebenciuc este "eminenţa cenuşie a partidului", şeful statului a replicat: "Este, are o capacitate de negociere formidabilă, din câte ştiu şi este omul care poate aranja voturile la moţiuni de cenzură, la introdus amendamente în legi, unele bune, altele proaste. Are această capacitate şi, din câte ştiu, este omul care are cel mai bun dialog cu UDMR."

Recent, din stenogramele DNA am aflat despre strânsa colaborare dintre Hrebenciuc şi Şova, ambii protagonişti ai unui nou dosar de corupţie. În timp ce Hrebenciuc îi promite lui Şova că îl va susţine la şefia PSD în detrimentul lui Liviu Dragnea şi Valeriu Zgonea, purtătorul de cuvânt al PSD vorbea despre o lege care să aprobe amnistia şi graţierea, lege de care ar fi beneficiat şi Hrebenciuc, implicat în mai multe dosare penale grele.