Cu doctoratele la control. Robert Negoiţă şi Florentin Pandele, daţi pe mâna noului CNATDCU

După ce a sesizat deja autorităţile în cazul unor suspecţi de plagiat celebri precum Victor Ponta, Gabriel Oprea, Neculai Onţanu, Bogdan Licu sau Petre Tobă, profesorul Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, "loveşte" din nou.
Robert Negoiţă
Robert Negoiţă (Epoch Times România)

Primarul sectorului 3 din Capitală, Robert Negoiţă, primarul din Voluntari, Florentin Pandele, şi rectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, Lile Ramona, ar putea rămâne fără doctorate dacă Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare constată că au fost obţinute prin plagiat.

Cum orice persoană fizică poate sesiza Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare cu privire la posibilele cazuri de plagiat, graţie unei Hotărâri de Guvern dată în luna martie, profesorul Cristian Dogaru, lector la University Campus Suffolk din Anglia, a decis să recurgă din nou la acest instrument pentru a sesiza instituţia, care are de curând o nouă componenţă.

"În primul rând aş dori să felicit CNATDCU pentru desemnarea noilor membri ai comisiilor de specialitate şi să îi urez mult succes în activităţile viitoare. (...) Depun pe această cale o sesizare referitoare la nerespectarea standardelor de etică profesională de către persoanele numite în lista de mai jos, mai precis suspiciuni de plagiat a tezelor de doctorat.

Dovezile plagiatului masiv şi incontestabil au apărut în urma unor anchete riguroase de presă, şi sunt disponibile în domeniul public. În dreptul fiecărui nume veţi găsi numele coordonatorului de doctorat precum şi adresa electronică a rezultatelor fiecărei analize efectuate şi publicate în presă", scrie în sesizarea trimisă de profesorul Cristian Dogaru.

1. Pandele Florentin-Costel, absolvent al Universităţii Naţionale de Apărare, care a primit titlul de Doctor în Ştiinţe Militare în 2008, sub conducerea prof. univ. dr. Vasile Mihail Ozunu, actualul director al Colegiului Naţional de Apărare. Teza de doctorat a lui Pandele a fost analizată iniţial de PressOne, care a publicat rezultatele aici.

Profesorul Cristian Dogaru a analizat dovezile puse la dispoziţie de jurnalişti şi a ajuns la concluzia că într-adevăr "teza de doctorat a lui Pandele Florentin-Costel este plagiată".

2. Negoiţă Robert, absolvent al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", care a obţinut titlul de doctor în Ştiinţe Juridice în 2012. Coordonator de doctorat a fost prof. univ. dr. Ioan Dascălu, conducător de doctorat asociat la Academia de Poliţie şi fost decan al Facultăţii de Drept de la Universitatea Bioterra. Teza de doctorat a lui Negoiţă Robert a fost analizată de jurnaliştii PressOne, care au publicat rezultatele aici.

"Am analizat documentele publicate de PressOne şi într-adevăr, teza de doctorat a lui Negoiţă Robert reprezintă o premieră în fenomenul fraudei academice din România: teza a fost plagiată 100%, din diverse surse, incluzând surse ne-academice precum portaluri de ştiri (hotnews.ro) sau platforme de discuţie online (contributors.ro)", a comentat profesorul Cristian Dogaru.

3. Lile Ramona, rector al Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad. Acest caz este "mai special", susţine profesorul, pentru că a fost luată deja o decizie de sancţionare în 2012 prin retragerea unei lucrări plagiate de către CNATDCU.
"Conform analizelor jurnaliştilor de la Revista 22, Lile Ramona a plagiat cel puţin 10 lucrări ştiinţifice, incluzând cărţi şi articole. Cazurile de plagiat sunt documentate aici şi aici", a punctat profesorul Cristian Dogaru.