Fostul director RATB Viorel Popescu a fost arestat

Arestare.
Arestare. (bailbondaustintx.com)

Fostul director al RATB Viorel Popescu, reţinut, vineri, de procurorii DNA sub acuzaţia de abuz în serviciu, cu un prejudiciu estimat la 820.000 de euro a fost arestat, sâmbătă.

Decizia, pronunţată de Tribunalul Capitalei nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, conform Mediafax.

Viorel Popescu este acuzat că a împuternicit o firmă, care nu avea drept de asistenţă juridică, să ofere regiei servicii de asistenţă în acest sens, servicii de care RATB-ul nu avea nevoie, prejudiciul astfel creat fiind estimat la 820.000 de euro.

Concret, în baza unui contract de prestări servicii juridice încheiat de RATB la data de 13.03. 2012, Popescu a împuternicit o societate comercială care nu avea drept de asistenţă juridică şi reprezentare în instanţă să recupereze toate creanţele de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti. (C.A.S.M.B.) Din actele existente la dosar, reiese că în contract se specifică faptul că firma privată avea obligaţia să asiste la controlul efectuat de C.A.S.M.B., în vederea rambursării sumelor cuvenite regiei, deşi, în realitate, nu a existat şi nu se prefigura un astfel de control.

Mai mult, contractul respectiv nu avea nicio justificare, managementul RATB cunoscând clar, la momentul semnării actelor întocmite de funcţionarii de specialitate ai regiei, cuantumul sumelor de bani neachitate de C.A.S.M.B., defalcate pe unităţi lunare de timp, cu alte cuvinte, serviciile ce făceau obiectul contractului erau fictive.

În baza respectivului contract de consultanţă juridică, RATB a efectuat către respectiva firmă plăţi nelegale şi nefundamentate de prestaţii concrete ale beneficiarului în valoare totală de 3.657.576,49 lei (echivalentul a 820.000 euro), ce reprezintă prejudiciul material adus patrimoniului Regiei Autonome de Transport Bucureşti.

Viorel Popescu a fost ales preşedinte al Consiliului de Administraţie al RATB şi director al regiei în noiembrie 2011. Popescu a condus regia până în 4 septembrie 2012, când a fost revocat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din Consiliul de Administraţie ale regiei, ceea ce a dus automat şi la pierderea postului de director. La vremea respectivă, reprezentanţii USL în CGMB au afirmat că Viorel Popescu a fost revocat din cauza managementului defectuos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne