Ponta: Numai Partidele Comuniste foloseau în răfuielile interne abaterile de la "Programul Partidului"

Marginalizat în PSD de "prietenul" său Liviu Dragnea, fostul premier Victor Ponta continuă seria de atacuri împotriva liderului suprem din PSD.
Victor Ponta
Victor Ponta (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Fostul premier Victor Ponta i-a rugat pe membrii Comitetului Executiv Naţional al PSD, înainte de şedinţa care va decide soarta Guvernului Grindeanu, în cadrul unei scrisorii deschise, să îl convingă pe Liviu Dragnea "să pună pe primul loc interesele PSD şi ale României, chiar dacă asta înseamnă să renunţe la orgoliul şi nemulţumirile strict personale".

Dacă se ajunge "prin absurd" la o moţiune de cenzură împotriva premierului Grindeanu, Ponta susţine că va iniţia un grup de parlamentari PSD care să se opună prin vot "unei asemenea greşeli".

Vă prezentăm în continuare scrisoarea semnată de Victor Ponta:

"Vă rog azi să îl convingeţi pe Liviu Dragnea să pună pe primul loc interesele PSD şi ale României (chiar dacă asta înseamnă să renunţe la orgoliul şi nemulţumirile strict personale)! Şi mai ales vă rog să nu îl lăsaţi pe Liviu Dragnea să greşească din nou!

1. Conducerea unui partid care îşi execută public Primul Ministru şi Guvernul la mai puţin de 6 luni de la alegeri, fără absolut niciun motiv obiectiv care să fie explicat votanţilor săi şi opiniei publice, este o Conducere care greşeşte!

2. Conducerea unui partid care, fără niciun motiv obiectiv şi nicio criză sau presiune politică, pune la dispoziţia Preşedintelui ţării mandatul de Prim Ministru pe care îl deţine - este o Conducere care greşeşte!

3. Conducerea unui partid care îşi sancţionează Miniştrii (numiţi cu mari laude şi complimente tot de către aceeaşi Conducere în urmă cu câteva luni) pe baza unei aşa zise "Analize" făcute în mod secret de persoane care în mod evident nu se pricep chiar la toate domeniile şi nu îşi asumă public concluziile, fără a explica public care sunt greşelile şi fără a da ocazia respectivilor miniştri măcar de a fi ascultaţi - este o Conducere care greşeşte!

Nu puteţi ignora faptul că echipa guvernamentală nu a fost făcută de Sorin Grindeanu ci de către Liviu Dragnea- dacă sunt miniştrii slabi e de vină cine i-a propus! Nu puteţi ignora că Preşedintele PSD "singurul care ştie Programul din scoarţă în scoarţă" şi-a asumat monitorizarea acestuia şi numirea tuturor secretarilor de stat, şefi de agenţii şi directori regionali! Nu puteţi ignora că până acum o săptămână toate "trompetele" Conducerii proclamau faptul că Programul este îndeplinit "la virgulă" ca acum să aflăm de la aceleaşi "trompete" că totul e un dezastru!

4. Conducerea unui partid care cere şi acceptă demisii în alb de la reprezentanţii săi în Guvern nu doar că încalcă legea, justifică bănuielile şi acuzaţiile de şantaj dar mai ales dă un mesaj profund de neîncredere tocmai în cei pe care i-a desemnat ca cei mai competenţi şi eficienţi reprezentanţi ai săi în cele mai importante funcţii publice ! Am fost ministru şi nici Adrian Năstase nici Mircea Geoană nu mi-au cerut mie sau altcuiva demisii în alb / am fost Preşedintele PSD şi nu am cerut nimănui o demisie în alb! O Conducerea care a procedat astfel a greşit profund.

5. Conducerea unui Partid (la Putere sau în Opoziţie chiar) care solicită demisia unui Guvern fără a spune public şi clar cu cine doreşte să înlocuiască acel Guvern este o Conducere care greşeşte / cine va acredita autorităţile de management pentru fondurile europene? Cine va face rectificarea bugetară? Cine va asigura examenele şcolare şi începutul noului an şcolar? Cine se ocupă de criza nesoluţionată a medicamentelor?

6. Conducerea unui Partid care consideră că obedienţa faţă de Preşedintele său este condiţia necesară şi suficientă pentru a fi Prim Ministru sau Ministru (ignorând competenţa, viziunea, onestitatea şi caracterul) este o Conducere care greşeşte!

7. Conducerea unui Partid care foloseşte abuziv un document abstract şi cu multiple imperfecţiuni - "Programul de Guvernare" - ca pe o Biblie sau Coran pe baza căruia se stabilesc "credincioşii şi ereticii" şi se decid "excomunicările" este o Conducere care greşeşte!

Numai Partidele Comuniste foloseau în răfuielile interne abaterile de la "Programul Partidului" sau de la "Învăţăturile lui Marx şi Engels" - pe care oricum nu le citise nimeni.

Conducerea unui partid care se complace în minciună că alegerile au fost câştigate cu Programul Fabulos de Guvernare greşeşte (victoria în alegerile din 2016 unde PSD a luat cele 3 milioane de voturi ale sale într-o prezenţă catastrofală de sub 40% s-a bazat pe realizările PSD în 2012-2015, pe dezastrul funcţional şi de comunicare al Guvernului Tehnocrat şi mai ales pe greşelile uriaşe făcute de PNL, Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş care i-au "ţinut acasă" pe alegătorii lor).

Atenţie mare - Liviu Dragnea nu a luat PSD de la 20% şi l-a dus la 40% / dar invers de la 40 la 20 sunt toate premisele să reuşească!

8. Conducerea unui Partid ai cărui membrii vorbesc în şoaptă sau pe la colţuri că "Şeful chiar greşeşte dar ce putem să facem" după care ridică mâna şi votează în unanimitate deciziile pe care şi ei le consideră eronate este o Conducere greşită / Partidul Democrat s-a supus orbeşte voinţei "Şefului" şi a dispărut de pe scena politică - PNTCD şi-a dar jos propriul Guvern şi a dispărut - chiar nu vreau ca PSD să urmeze aceste exemple.

9. Conducerea unui Partid care nu studiază prevederile Constituţiei, ale legilor sau chiar ale propriului Statut privind încetarea mandatului de Prim Ministru sau de ministru greşeşte! Vă rog să îmi arătaţi articolul din Constituţie, din lege sau chiar din Statutul PSD care prevede că votul CEX duce la demiterea Primului Ministru.

10. Conducerea unui partid care încearcă să se folosească de alte partide pentru răfuieli interne greşeşte! Norocul nostru că nici ALDE şi nici UDMR nu au căzut în această capcană şi au răspuns cu inteligenţă şi demnitate (cum este să vrei sprijinul UDMR contra propriului Premier când pregătim frumosul dar dificilul an centenar 2018 ?!?!).

11. Conducerea unui partid care îşi dă afară un Premier Grindeanu care are peste 40% încredere publică la solicitarea unui lider Dragnea care are sub 20% greşeşte!

12. Conducerea unui partid care ignoră semnificaţia şi consecinţele profunde pe termen lung pentru România ale Noului Parteneriat cu SUA (confirmate prin vizita la Washington a preşedintelui Iohannis) este o conducere care greşeşte!

13. Conducerea unui partid care aşteaptă de la parlamentarii săi să voteze liniştiţi o Moţiune de cenzură contra propriului guvern este o Conducere care greşeşte! Dacă se ajunge prin absurd la aşa ceva (Doamne Fereşte) eu voi iniţia un Grup de Parlamentari PSD care să se opună prin vot unei asemenea greşeli.

14. Conducerea unui Partid care îşi bate joc de membrii săi loiali şi serioşi este o Conducere care greşeşte profund! Sorin Grindeanu a făcut politică DOAR în PSD - a fost alături de Partid şi la putere şi în opoziţie - a câştigat alegeri în Timiş acolo unde ştim cât de greu este pentru PSD - nu a cerut să fie Prim Ministru ci a acceptat funcţia ca o soluţie la criza din decembrie (când eu am zis că nu l-aş fi numit încă Prim Ministru toată Camarila a sărit pe mine că nu îl susţin)! O conducere care îşi dă afară fără explicaţii şi fără motive obiective asemenea oameni este o Conducere care greşeşte!

Stimaţi colegi

- am făcut politică DOAR în PSD începând cu anul 2001 - am fost lider al TSD, vicepreşedinte şi preşedinte PSD, deputat, ministru şi Prim Ministru susţinut de PSD - această activitate îmi dă dreptul să vă adresez solicitări oficiale pe care nu le puteţi ignora (aş fi făcut acest lucru în mod direct la şedinţa de azi dacă aş fi fost măcar invitat - Statutul PSD care prevedea că foştii preşedinţi sunt membri ai CEX a fost modificat în 2016 în aşa fel încât Iliescu, Năstase, Geoană sau Ponta să nu poată fi prezenţi)!

Mă adresez dvs deoarece nu am posibilitatea unei comunicări directe cu Liviu Dragnea (cel care mă numea "prietenul" său şi spunea că mă iubeşte la fel de mult ca şi pe Sorin Grindeanu sau pe Valeriu Zgonea)!

Nu este un secret pentru absolut nimeni că în CEX se validează formal ceea ce decide în mod absolut şi exclusiv Liviu Dragnea - procedurile ipocrite în care iau cuvântul "tovarăşii" de la Olt sau Giurgiu iar Liviu chiar iese din sală "să nu influenţeze" nu fac decât să crească ridicolul showului şi să definească o lipsă de curaj în a-şi asuma deciziile care de fapt îi aparţin în totalitate!

Azi însă Liviu Dragnea vă propune ceva profund greşit pentru PSD şi pentru România - iar dvs aveţi măcar datoria să încercaţi să îl răzgândiţi!

Trăiesc azi în PSD senzaţia pe care am avut-o în 14 Martie 2006 când la Hotelul "Confort" de la Otopeni tot un CEX a decis în mod greşit "execuţia" lui Adrian Năstase şi cedarea funcţiei de Preşedinte al Camerei Deputaţilor (pe care reuşisem să o apărăm cu succes timp de un an)! Atunci însă măcar votul a fost 37-14 - unanimitate de azi sunt cu atât mai condamnabile! Uitaţi-vă în jur şi vedeţi câţi dintre cei 37 se mai află azi alături de dvs! Şi îi puteţi întreba dacă atunci au făcut bine?

Până la ora 16 încă se mai poate găsi o soluţie - după aceea va fi prea târziu şi cei care au provocat criza vor fi responsabili!"

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne