Reacţia lui Voiculescu faţă de ridicarea judecătorului Mustaţă: Voi sesiza Parchetul şi Parlamentul

Dan Voiculescu
Dan Voiculescu (Epoch Times România)

Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC, a afirmat, marţi, că a adresat o sesizare procurorului general pentru a face o anchetă la DNA, cu scopul de a vedea cine a dispus aducerea la DNA a judecătorului Stan Mustaţă, dacă este vorba despre un şantaj sau dacă există un grup infracţional organizat.

Voiculescu a mai precizat că, în cazul în care se consideră că ancheta solicitată Parchetului nu este necesară, se va adresa şi Parlamentului în acelaşi caz.

Totodată, Voiculescu a mai spus că nu îl cunoaşte pe judecătorul Mustaţă, şi că nu are prieteni care îl cunosc pe acesta.

Judecătorul Stan Mustaţă a fost ridicat marţi din biroul său de la Curtea de Apel de către DNA , fiind acuzat de luare de mită. Acesta făcea parte din completul de judecată care se ocupa de cazul fondatorului PC, Dan Voiculescu, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul privind modul de privatizare a Institutului de Cercetări Alimentare.

DNA a anunţat marţi că Judecătorul Stan Mustaţă, un grefier al Curţii de Apel Bucureşti şi alte patru persoane sunt urmăriţi penal pentru fapte de corupţie, fiind suspectaţi de luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare sau folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii care nu sunt destinate publicităţii şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

În ziua de 8 aprilie, când era programat să aibă loc un termen în dosarul ICA, judecătorul Stan Mustaţă a făcut o declaraţie că doreşte să formuleze cerere de abţinere pentru a nu judeca dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare, al lui Dan Voiculescu, datorită unor informaţii "neadevărate" care au apărut în presă. Cererea sa de abţinere a fost respinsă, acesta rămânând în continuare în completul de judecată pentru dosarul lui Dan Voiculescu.

Surse judiciare au afirmat că judecătorul Stan Mustaţă are legătură atât cu dosarul lui Dan Voiculescu, cât şi cu dosarul Transferurilor din fotbal, şi anume cazul Mihai Stoica.

Când s-a judecat dosarul lui Mihai Stoica, judecătorul Stan Mustaţă a declarat că este în principiu de acord cu contestaţia în anulare a lui Meme Stoica, care este condamnat la 3 ani şi şase luni cu executare în Dosarul transferurilor în fotbal, pronunţarea fiind amânată.

Este de menţionat că dintre toţi "greii" fotbalului care sunt condamnaţi la închisoare cu executare, şi au făcut contestaţie, niciunuia nu i s-a aprobat contestaţia, în afară de Mihai Stoica.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne