Traian Băsescu: Intrarea la facultăţi a tinerilor fără bacalaureat, o soluţie "murdară, exact de tip PSD"

Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014
Traian Băsescu, 31 ianuarie 2014 (Sean Gallup / Getty Images)

Admiterea la facultăţi a tinerilor fără bacalaureat este o soluţie proastă, luată în interesul mafiei universitare, a declarat Traian Băsescu vineri, la Mamaia, unde a luat parte la scoala de vară a tineretului PMP.

"Soluţia este proastă, adică intrarea la facultate fără bacalaureat. Se putea face foarte bine la nivelul liceelor", a declarat şeful statului, preluat de Mediafax, menţionând că se putea adăuga, la nivelul liceelor, un an în plus pentru tinerii care nu au luat examenul de bacalaureat.

"Sunt convins că la nivelul liceelor s-ar fi găsit resurse umane şi mulţi dascăli, fiind plătite orele, ar fi vrut să participe într-un astfel de program", a declarat preşedintele, explicând că, dacă ar fi rămas un an în plus la liceu, tinerii nu ar fi plătit nimic, în schimb, mergând la facultate, vor trebui să plătească studiile.

"Pentru ce să duci copiii ăştia fără bacalaureat în universitate. Le iei banii în loc să-i laşi pe lângă licee. (...) S-a făcut un lucru necinstit, umilitor pentru copii, umilitor pentru familii şi strict în folosul mafiei universitare", a precizat Băsescu, adăugând că ideea guvernului Ponta de a-i băga la facultăţi pe tinerii fără bac este o soluţie "murdară, exact de tip PSD".

Preşedintele a mai opinat că această soluţie avantajează în mod deosebit universităţile private "cu lobby-ul în Parlament şi în PSD":"Le-a oferit acum PSD posibilitatea să continue să aibă studenţi, deşi nu au valoare".

Amintim că Guvernul Ponta a adoptat în iunie o controversată ordonanţă de urgenţă care aduce o serie de modificări fără precedent Legii Educaţiei Naţionale. OUG reglementează, printre altele, posibilitatea trecerii terenurilor cluburilor elevilor în domeniul autorităţilor locale, organizarea de doctorate la formele de învăţământ cu frecvenţă redusă, oferirea posibilităţii persoanelor private de a înfiinţa universităţi particulare, organizarea unei a treia sesiuni de Bacalaureat, precum şi pregătirea elevilor fără Bacalaureat la facultate, în colegii. Organizarea acestor colegii care îi vor primi pe tinerii fără Bac se va face conform unei metodologii aprobate prin ordin al Ministrului Educaţiei.

Marţi seară, ministerul a publicat metodologia respectivă, ultimul act necesar ca universităţile să înceapă efectiv să înscrie la cursuri tineri fără diplomă de Bacalaureat şi să înfiinţeze aceste colegii. Potrivit hotnews.ro, trebuie remarcat că o serie de universităţi private au anunţat deja că, dacă un cursant ia examenul de Bacalaureat după primul an de colegiu, îl trec direct în anul II de facultate.

Pe fundalul criticilor la adresa prevederilor referitoare la înscrierea la colegii a tinerilor fără bacalaureat, ministrul Educaţiei Remus Pricopie a explicat joi, în cadrul unui comunicat de presă, că nimeni nu se poate înscrie la facultate dacă nu are diplomă de Bacalaureat, ci doar în aşa-numitele "colegii", care au statut de şcoală postliceală, aceştia primind la absolvire o certificare a calificării profesionale, nu o diplomă de licenţă.

"Având în vedere informaţiile false, vehiculate de unele surse media, în legătură cu posibilitatea tinerilor fără diplomă de Bacalaureat de a urma studiile universitare de licenţă, doresc să fac următoarele precizări: Nimeni nu se poate înscrie la facultate şi nu poate dobândi statutul de student, nicăieri pe teritoriul României, fără diplomă de Bacalaureat sau adeverinţă care să ateste susţinerea şi absolvirea examenelor de Bacalaureat", a declarat Remus Pricopie.

Ministrul a evidenţiat că sintagma "colegiu", care apare în controversată ordonanţă de urgenţă care aduce 97 de modificări la Legea Educaţiei Naţionale, are acelaşi sens cu aceea de "şcoală postliceală", diferenţa fiind că această formă de învăţământ poate fi organizată şi de universităţi.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne