Ziua 140. "Vom fi zi de zi aici până când vom vedea distrusă total caracatiţa PSD-ist – ALDE-istă"

Indiferent care dintre grupările din PSD va câştiga războiul ce se desfăşoară acum, atacurile împotriva Justiţiei vor continua, aşa că rezistenţa în stradă este în continuare o datorie, cred protestatarii #rezist.
Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Parlamentul continuă să fie plin de penali care tot încearcă să reînvie pe bucăţele OUG 13. Corupţii sunt încă în libertate. Mafia politică îşi continuă planul de distrugere a ţării. Pentru aceste motive plus multe altele, protestatarii au reveni lângă Guvern, pentru a 140-a zi consecutiv, determinaţi să continue să iasă în stradă până când vor vedea "caracatiţa PSD-ist – ALDE-istă" distrusă total şi ţara intrată pe un făgaş de normalitate.

Statornici în dorinţa lor de a schimba modul în care se face politică în această ţară, protestatarii mai transmit că seismele ce au loc în aceste zile nu îi vor ţine departe de Piaţa Victoriei, ba chiar dimpotrivă.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Suntem în ziua cu numărul 140 de protest fără pauză. Chiar dacă scena politică se clatină puternic zilele acestea, pentru noi nu este nici pe departe un motiv de a sta în casă, din contră, motivele noastre de a ieşi în stradă au rămas exact aceleaşi. Ce-i drept, eu simt că primim o mână de ajutor în atingerea obiectivelor noastre de la însuşi Dragnea sau Grindeanu, depinde din ce unghi privim lucrurile. Este un moment după mine nesperat şi neaşteptat.

Nu ştim însă care va fi finalul, dar chiar dacă moţiunea va pica şi eu sper să pice, ne vom dori în continuare demisia acestui guvern care, să nu uităm, a iniţiat OUG 13 prin care urma să îi scape pe marii corupţi de închisoare. După ieşirile masive în stradă din februarie şi abrogarea ordonanţei, parlamentul a încercat implementarea acesteia pe bucăţele, ba legea graţierii, ba introducerea pragului pentru abuzul în serviciu sau dezincriminarea conflictului de interese. De ce nu am mai ieşi în stradă? Penalii din Parlament sunt tot acolo, corupţii sunt în continuare liberi, cu averile neatinse şi îşi continuă nestingheriţi hoţiile, mafia politică îşi continuă planul de distrugere a ţării în interese de grup. Deci, ce ne-ar ţine departe de stradă? Nimic, de aceea suntem şi astăzi aici şi vom fi zi de zi, atât cât va fi nevoie şi până când vom vedea distrusă total caracatiţa PSD-ist – ALDE-istă şi ţara intrată pe un făgaş de normalitate", declară o protestatară.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

Tot despre războiul din sânul PSD vorbeşte şi o altă protestatară, în opinia căreia asistăm la scrierea unei pagini importante din istoria României.

"De câteva zile, războiul PSD Dragnea - PSD Grindeanu este în plină desfăşurare. Au apărut tot soiul de declaraţii şi acuze ale personajelor principale. Pe de o parte este amuzant, pentru că este o situaţie inedită. Preşedinţii coaliţiei de guvernare doresc înlăturarea propriului Guvern. Nu ştiu dacă a mai existat în istorie aşa ceva. Pentru Dragnea, este o luptă pe viaţă şi pe moarte. Iar acest lucru mi-a fost clar încă din vremea Ordonanţei 13. Din punctul meu de vedere, acest knock-out pe care doresc să şi-l "ofere" unul altuia are efecte benefice pentru viitoare alegeri, credibilitatea partidului având de suferit. Nu ţin neapărat partea cuiva... însă un personaj atât de nociv pentru justiţie precum Dragnea nu ştiu să mai fi fost cineva.

Interesul propriu a primat în defavoarea imaginii României peste hotare. Dragnea şi Tăriceanu au încercat permanent nerespectarea separaţiei puterilor în stat, spulberarea ideii de democraţie, corectitudine. Desigur că nu am fost surprinsă că iar au apărut motive de discreditare a DNA-ului. În toată această criză şi urmând un plan bine stabilit, scopul este acelaşi: înlăturarea doamnei Kovesi, introducerea pragului pentru abuzul în serviciu, promulgarea unor legi precum graţierea şi amnistia.

Întrebarea este cum ajută aceste măsuri România? Dragnea, Olguţa, Şerban Nicolae, Firea şi alţii ca ei nu reprezintă această ţară. Urmează o moţiune, iar pe repede-înainte aşa cum îi place preşedintelui PSD, fără motive clare, ci doar cuvinte aşternute pe foi de hârtie. Printre rânduri reuşim a descifra: "Grindeanu, nu m-ai scăpat de puşcărie!", "Grindeanu, altul era planul!", "Şi tu, Brutus?'' Suntem spectatorii unor pagini importante din istoria noastră", spune protestatara.

Protest
Protest (Mihuţ Savu / Epoch Times)

O altă protestară îşi exprimă indignarea faţă de ticăloşia celor care, ajunşi la putere în urma ultimelor alegeri parlamentare, calcă în picioare justiţia şi "fac praf stabilitatea României".

"Vin aici pentru că nu pot altfel, conştiinţa şi datoria cetăţenească mă obligă. Nu pot asista pasivă când suntem pe cale să ne pierdem libertăţile greu câştigate şi plătite scump, cu tribut de sânge, în decembrie 1989, în iunie 1990 şi de-a lungul celor 27 de ani de nesfârşită tranziţie. Am trăit peste treizeci de ani într-o dictatură şi nu vreau să repet această experienţă! Pentru mine libertatea e mai presus de orice. Mă voi bate pentru a-mi păstra libertatea, iar asta nu se poate decât într-un stat de drept, aşa cum îmi doresc să fie România. Îmi doresc o Românie europeană, parteneră a SUA şi membru cu drepturi depline în NATO.

Mă sufocă indignarea, m-am săturat de ticăloşia celor care, cu argumentul că au fost votaţi în decembrie, calcă în picioare justiţia şi fac praf stabilitatea României, folosind instituţiile statului pentru acapararea puterii absolute. Asistăm, în ultimele zile, la o încăierare pentru putere în interiorul PSD, între gruparea Dragnea şi gruparea Grindeanu - Ponta, practic o reglare de conturi, evident în interes de gaşcă, nicidecum în interes naţional. Ceea ce este cu adevărat periculos este ca, prin folosirea instituţiilor statului în această înfruntare, pun în pericol stabilitatea ţării", susţine protestatara.

În opinia acesteia, ambele grupări sunt la fel de periculoase şi distructive pentru democraţie, aşa cum se vede şi din atacul concertat împotriva şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, declanşat duminică seara de RTV şi Antena 3.

"Indiferent care grupare va câştiga, asaltul împotriva Justiţiei va continua, n-am nici cea mai mică îndoială. În acest caz, cred eu, nu există rău mai mic, să pot să-l aleg, cele două grupări reprezintă răul în stadii diferite de dezvoltare, respectiv: maturitate şi adolescenţă. Trist este că apleacă urechea la cântecul sirenelor persoane la care nu m-aş fi aşteptat şi se poziţionează proGrindeanu, uitând lunile petrecute în stradă, luni în care acesta n-a dat vreodată semne că ar regreta ce a făcut sau că am fi contat cât de puţin. În plus, cum să-l vezi în postura de cavaler al democraţiei când s-a asociat cu VV Ponta şi, practic, nu s-a dezis de practicile PSD, s-a dezis doar de Liviu Dragnea?! Situaţia asta mi-a adus aminte de una similară: Ion Iliescu cu ”au întinat nobilele idealuri ale comunismului”, referindu-se la soţii Ceauşescu.

În final vreau să le transmit, de aici din Piaţa Victoriei, următorul mesaj: Jos labele de pe DNA, ticăloşilor! M-am săturat să ne luaţi de proşti şi/sau hoţi! Plecaţi acasă toţi: Dragnea, Tăriceanu, Grindeanu, Ponta şi toată ciuma roşie! Libertatea nu e de vânzare! Principiile nu se negociază!", transmite protestatara.

Protest
Protest (Mihut Savu / Epoch Times)