Contractul pentru construcţia tronsonului bulgar al South Stream a fost trimis Comisiei Europene

Comisia Europeană, Bruxelles.
Comisia Europeană, Bruxelles. (JOHN THYS / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
05.04.2012

Contractul pentru construcţia South Stream a fost trimis Comisiei Europene, toate textele din el vor fi sincronizate cu societatea care va deţine tronsonul ce va trece pe teritoriul bulgar, relatează cotidianul Duma.

O derogare specială ar putea fi cerută pentru accesul ţărilor terţe la conductă, aşa cum stipulează noile norme UE, a anunţat viceministrul energiei Valentin Nikolov.

Săptămâna trecută, Rusia a fost de acord să ofere o reducere cu 11% a preţului gazului pentru Bulgaria, în schimbul construirii mai rapide a tronsonului bulgar al gazoductului South Stream, a anunţat ministrul economiei şi energiei Delian Dobrev.

Dobrev a admis că discountul oferit de Gazprom este valabil numai pentru o perioadă de nouă luni - din 1 aprilie până la sfârşitul lui 2012 - şi că nu a fost negociat nimic pentru anul 2013.

În schimb, Bulgaria şi-a luat angajamentul să accelereze construcţia South Stream, în condiţiile în care, din 1 ianuarie 2013, UE introduce norme noi privind accesul la reţelele energetice.

Cu o capacitate de 63 miliarde metri cubi de gaz, South Stream va lega Rusia de Europa Centrală şi de Est pe sub Marea Neagră. Partea submarină a conductei va avea 900 kilometri şi acest tronson va traversa zonele economice rusă, bulgară şi turcă. Pentru construirea părţii terestre sunt analizate mai multe rute, ce trec prin statele UE.

Gazoductul va costa 15,5 miliarde de euro, dar întâmpină unele dificultăţi şi unii observatori sunt de părere că lansarea sa a fost o încercare de contracarare a proiectului european Nabucco.

Primele livrări sunt programate pentru sfârşitul lui 2015.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor