A venit ziua judecăţii pentru Gruia Stoica şi avocatul Doru Boştină

Gruia Stoica, câştigătorul licitaţiei de privatizare CFR Marfă
Gruia Stoica, câştigătorul licitaţiei de privatizare CFR Marfă (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
12.02.2014

Patronul GFR Gruia Stoica şi avocatul Doru Boştină au fost trimişi în judecată, dosarul lor ajungând pe masa magistraţilor de la Curtea de Apel Bucureşti, informează Realitatea TV.

În prezent omul de afaceri se află în arest preventiv de la sfârşitul lunii ianuarie fiind acuzat de cumpărare de influenţă. Acesta ar fi încercat să aranjeze o licitaţie în favoarea companiei sale. Avocatul Doru Boştină din Baroul Ilfov este acuzat de trafic de influenţă şi are interdicţie de a părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

Gruia Stoica este cercetat pentru cumpărare de influenţă, într-un dosar legat de o licitaţie pentru transportarea cărbunelui, organizată de Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu. În acelaşi dosar este cercetat şi avocatul Doru Boştină, căruia Stoica i-ar fi dat trei milioane de euro, pentru a afla, prin intermediul acestuia, ce preţ va oferta CFR Marfă la licitaţie.

Potrivit DNA, în mai 2013, SC Complexul Energetic Oltenia (CEO) SA Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie pentru încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

"Există date şi indicii temeinice potrivit cărora, la data de 22 ianuarie 2014, omul de afaceri Gruia Stoica, reprezentând SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, i-a oferit avocatului Boştină Doru-Cătălin suma de 3.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care avocatul a lăsat să se creadă că o are, printr-un intermediar, asupra directorului general al CFR Marfă SA (unul dintre competitori), în scopul divulgării, de către acesta din urmă, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a preţului pe care societatea pe care o conduce urma sa îl ofere, în cadrul licitaţiei", potrivit unui comunicat al DNA.

„În data de 22.01.2014, Stoica Gruia, persoană ce controlează SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti, membră a grupului Grampet, a purtat discuţii cu învinuitul Boştină Doru Cătălin, avocat în cadrul Baroului Ilfov, în incinta restaurantului din cadrul hotelului…, situat în municipiul Bucureşti, în cadrul cărora i-a trasat sarcini referitoare la modul de acţiune în vederea adjudecării la un preţ avantajos S.C. Grup Feroviar Român SA a contractului de transport de la nivelul SC CEO SA. Iniţial, inculpatul Stoica Gruia l-a întrebat pe învinuitul Boştină Doru Cătălin dacă, se mai află în relaţii bune cu fostul secretar de stat din Ministerul Transporturilor din anul 2013 („Zi-mi şi mie tu erai pe bune cu un secretar de stat de la Transporturi, Găurean”). Urmare a răspunsului afirmativ al învinuitului Boştină Doru Cătălin, Stoica Gruia a continuat, fiind interesat „cât de bine îl mai struneşte pe directorul de la Transporturi, pe ăla mare” (directorul general al CFR Marfă). Învinuitul, Boştină Doru Cătălin nu a fost capabil să ofere un răspuns concret dar a promis că „se va ocupa”, reiese din referatul procurorilor.

Valoarea contractului pentru transportul cărbunelui s-ar fi ridicat la 48 de milioane de euro.

Următoarele replici ale celor doi inculpaţi "trădează evident menirea infracţională" a întrevederii din data de 22.01.2014, se mai arată în referat.

Stoica Gruia: Cine este mai influent acolo, Fenechiu sau Găurean?

Boştină Doru-Cătălin: Fenechiu nu mai are cum...

Stoica Gruia: Aşteptăm! Găurean era omul lui. Deci după ce... îţi spun exact, vreau să-ţi fac o propunere.

Boştină Doru-Cătălin: Da. Da.

Stoica Gruia: Propunerea este că a mai avut un contract.

Boştină Doru-Cătălin: Da

Stoica Gruia: Asta înseamnă …scurt….

Boştină Doru-Cătălin: Mă ocup ?!

Stoica Gruia: Da, dar nu trebuie să…., deci, trebuie să aflăm...ştii tu…

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor