PNL: Guvernul să se concentreze mai bine pe crearea de locuri de muncă, nu pe pensionarea la o vârstă înaintată

Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL
Cristina Pocora, purtător de cuvânt PNL (Epoch Times România)

În contextul în care se pregăteşte un proiect de lege care prevede egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani, purtătorul de cuvânt al PNL, deputatul Cristina Pocora, a criticat vehement iniţiativa şi i-a sugerat Guvernului Ponta ca în loc să se gândească cum să-i mai exploateze pe cei vârstnici, mai bine s-ar concentra pe politici active pentru a crea locuri de muncă pentru tineri.

Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dat marţi aviz favorabil proiectul legislativ iniţiat de Guvern care vizează egalizarea vârstei de pensionare la femei şi bărbaţi la 65 de ani. Proiectul urmează să fie supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor, care este şi for decizional, după ce anterior, Senatul a adoptat proiectul. Creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani se va face eşalonat, până în 2035 la femei şi 2015 pentru bărbaţi.

Prezentă la dezbaterile din comisie, Cristina Popora şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la acest proiect argumentând că o femeie are mai multe job-uri într-o zi, pe lângă serviciu, şi treburile casnice şi grija pentru copii. „Până la urmă, o femeie în România munceşte mai multe norme”, a declarat Pocora, citată de Mediafax.

„Vârstă de pensionare trebuie să rămână cea prevăzută de legea în vigoare (63 de ani -n.r.), cu amendamentul că femeile şi bărbaţii pot solicita continuarea raporturilor de muncă sau de serviciu, până la vârstă de 65 de ani, fără ca opţiunea acestora să fie îngrădită prin decizii şi proceduri administrative. Este vorba de acele meserii – medicină, magistratură, educaţie, cultură etc.– care permit desfăşurarea activităţii pe o perioadă mai îndelungată şi unde experienţa vine o dată cu vârsta”, a declarat Cristina Pocora, pe contul său de Facebook.

Purtătorul de cuvânt al PNL este de părere că Guvernul Ponta ar trebui mai degrabă să îşi concentreze atenţia pe crearea unor noi locuri de muncă, nu pe pensionarea la o vârstă foarte înaintată.

„În loc să se gândească cum să-i mai exploateze pe cei vârstnici, Guvernul ar trebui să se concentreze pe politici active pentru a crea locuri de muncă pentru tineri. Ei vin cu entuziasm de pe băncile şcolii, doresc să-şi construiască o carieră, să-şi întemeieze o familie, or, dacă nu promovăm accesul acestora pe piaţa muncii viitorul ţării va fi grav afectat. Prioritatea guvernamentală trebuie să fie crearea de noi locuri de muncă, nu pensionarea la o vârstă foarte înaintată”, a concluzionat Pocora.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne