Băsescu, nou atac la Kovesi: "A transformat DNA într-o măciucă politică"

Fostul şef al statului şi-a înteţit atacurile la adresa şefei DNA, cerându-i acesteia să răspundă la acuzaţiile pe care i le aduce celebrul Sebastian Ghiţă, deputat cu dosare penale pe rol.
Traian Băsescu
Traian Băsescu (Epoch Times România)

Fostul preşedinte Băsescu a lansat un nou atac la adresa şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, acuzând-o că a transformat instituţia pe care o conduce într-o "măciucă politică" cu care sunt întocmite dosare politicienilor în funcţie şi nu numai, informează B1 TV.

”O bănuiesc pe doamna Kovesi şi nu o bănuiesc, o văd, că nu ai cum să nu înţelegi, face, a făcut din DNA o măciucă politică, cei acuzaţi sunt foarte bine selectaţi”, a declarat Băsescu în cadrul unei emisiuni televizate.

Băsescu, titular a mai multe dosare, a adus pe tapet şi acuzaţiile lansate de deputatul PRU Sebastian Ghiţă, opinând că Laura Codruţa Kovesi are obligaţia să răspundă la patru întrebări legate de suspiciunile de plagiat din teza sa de doctorat, de folosirea unei adrese false de e-mail, "cucuveaua mov", adresa de pe care, conform lui Ghiţă Kovesi trimitea informaţii din dosare şi, nu în ultimul rând, de presupusa sa prietenie cu cel ce a lansat scandalul plagiatului, acelaşi Sebi Ghiţă.

”Eu am o singură mare problemă şi ea se numeşte Kovesi pentru că a făcut foarte multe abuzuri şi când spun asta nu înseamnă că atac DNA. DNA este o instituţie şi o vreau tot mai profesionalizată", a afirmat Băsescu.

Reamintim că un atac similar celui al lui Băsescu a lansat în acest weekend şi şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, acesta acuzând-o pe Kovesi că viciază scena politică a ţării, "alegând" în locul cetăţenilor.

"În mod neoficial, doamna Kovesi conduce un partid pe scena politică. Este actor politic de seamă. În loc să aleagă cetăţenii, selectează DNA-ul.", a declarat Tăriceanu, preluat de stiripesurse.ro la RTV.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne