CCR îl trimite "la plimbare" pe Grindeanu: Sesizarea privind votul de la moţiunea de cenzură, respinsă

Deşi ar fi trebuit să fie secret conform Constituţiei, votul de la moţiunea de cenzură s-a făcut practic la vedere. Nemulţumit profund de "ordinul pe unitate" dat de şefii PSD-ALDE parlamentarilor din subordine, fostul premier Sorin Grindeanu a apelat la CCR, însă Curtea i-a respins sesizarea.
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar
Palatul Cotroceni, depunere jurământ, noii membri ai CCR. În imagine,  Valer Dorneanu Mona Pivniceru şi Daniel Morar (Epoch Times România)

Curtea Constituţională a respins cu unanimitate de voturi, ca inadmisibilă, sesizarea depusă de fostul premier Sorin Grindeanu cu privire la votul la vedere exprimat de parlamentarii PSD şi ALDE la moţiunea de cenzură care i-a dărâmat Guvernul.

"Curtea a reţinut, în esenţă, că autorul cererii nu avea dreptul de a sesiza CCR în această problemă, iar, pe de altă parte, că modalitatea concretă de exercitare a votului secret cu bile excedează competenţei Curţii Constituţionale. Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului", a transmis CCR.

Poziţia lui Grindeanu

"Apreciez că modalitatea de exprimare a votului din data de 21 iunie 2017 cu privire la moţiunea de cenzură, desfăşurată în condiţii neregulamentare, a conturat un veritabil conflict juridic de natură constituţională între autorităţile publice datorită efectului direct al rezultatului votului asupra Guvernului", se arăta în sesizarea lui Grindeanu.

În acest sens, Grindeanu invocă prevederile din Constituţie şi articole din Regulamentul Parlamentului potrivit cărora, în cazul moţiunii de cenzură, votul trebuie să fie secret, cu bile.

"Ce s-a întâmplat la moţiunea de cenzură, acel spectacol cu rânduri de filtre şi cu arătatul votului, nu ar trebui să se mai întâmple în Parlamentul României. Este o chestiune care ţine şi de lege şi de demnitate şi de onoare. I-am rugat pe cei de la Secretariatul General, poate găsesc o soluţie până mâine, de a face o solicitare la Curtea Constituţională, în numele Guvernului, prin care să găsim o modalitate de a proteja dreptul parlamentarilor de a-şi exprima votul fără nicio constrângere.

Votul trebuie să fie secret. Sper să găsească o soluţie. Repet, pentru viitor, pentru ce va fi după. E bine pentru sănătatea democraţiei noastre să avem aşa ceva. Dacă nu vor găsi cei din Secretariatul General până mâine, poate că viitoarea echipă guvernamentală va găsi o soluţie prin care să sesizăm Curtea şi să se spună «stop» acestor practici, mai ales în Parlamentul României", a declarat recent Grindeanu.