Orban îl sprijină pe Iohannis la preşedinţia PNL. Vrea coagularea dreptei fără Traian Băsescu

Şedinţa Birourilor Permanente reunite PNL ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Ludovic Orban
Şedinţa Birourilor Permanente reunite PNL ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Ludovic Orban (Epoch Times România)

Deputatul PNL Ludovic Orban, vicepreşedinte interimar al PNL, a declarat miercuri cu ocazia întrunirii Delegaţiei Permanente a partidului, că renunţă la candidatura anunţată pentru şefia PNL, pentru a-l sprijini pe Klaus Iohannis pentru această funcţie.

Orban a afirmat că va acorda întregul sprijin lui Klaus Iohannis în demersul lui de a transforma PNL într-un partid care să câştige alegerile prezidenţiale şi să constituie coloana vertebrală a dreptei din România.

Deputatul liberal face apel la persoanele care l-au susţinut, atât cei din afara partidului cât şi cei din interiorul formaţiunii liberale, să-l sprijine pe Klaus Iohannis, pentru ca PNL să dea preşedintele României.

Congresul extraordinar al PNL în cadrul căruia va fi aleasă conducerea partidului va fi organizat pe 28-29 iunie.

La întrebarea jurnaliştilor dacă vede o alianţă cu Partidul Mişcarea Populară, acesta a respins ideea unei alianţe cu preşedintele Traian Băsescu şi cu PMP, subliniind că o dreapta fără aceştia are şanse de reuşită.

Acesta a subliniat faptul că este foarte importantă coagularea dreptei, însă fără Traian Băsescu.

Orban a afirmat că în opinia sa, "şansa de a câştiga prezidenţialele un candidat al dreptei unite este direct proporţională cu depărtarea pe care acest candidat o va avea de Traian Băsescu, care astăzi este toxic şi astăzi nu are decât rolul de coloană a cincea a PSD-ului, în dreapta sceptrului politic".

Deputatul liberal a mai afirmat că îşi doreşte ca toţi care fac parte din conducerea partidului să fie aleşi individual, pe baza efortului pe care l-au depus pentru partid şi a credibilităţii din partid şi din afara partidului.

"Sper că de data asta, văzând că sistemul alegerii pe liste a produs grave deficienţe în funcţionarea PNL, sper ca, de data asta, membrii PNL să aibă înţelepciunea de a susţine acest proiect, pe care l-am avut dintotdeauna", a mai declarat Ludovic Orban.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne