Kurzii sirieni luptă pentru autonomia lor

Conflictul din Siria ar putea împinge populaţia kurdă spre autonomie. Până acum, regiunea majoritar kurdă din nord şi nord-estul Siriei a reuşit să se menţină la marginea războiului civil, care înfruntă regimul preşedintelui Bashar al Assad cu numeroasele grupuri de rebeli, majoritatea arabo-sunite, notează luni ziarul El Pais.

'Ne-ar plăcea ca ambele părţi să lase armele şi să schimbe regimul prin negocieri', spune Yussuf Haji din Derik, o localitate din Kurdistanul sirian. Haji este membru al aşa-numitului Tev-Dem, un guvern regional creat de Partidul pentru o Uniune Democratică (PYD), cel mai mare şi mai organizat din regiune. La 12 noiembrie Derik a devenit ultima dintr-o serie de localităţi din nord-estul Siriei care au expulzat paşnic trupele şi poliţia regimului. În mai multe municipii, miliţieni ai Unităţii de Apărare Populară (YPG) au înconjurat clădirile şi le-au cerut oamenilor lui Assad să plece.

În Siria trăiesc 2 milioane de kurzi care reprezintă circa 10% din totalul populaţiei. Sunt o minoritate importantă, dar regimul lui Bashar al Assad, cât şi al tatălui său, Hafez, nu le-a permis să folosească limba şi nici să se bucure de aceleaşi drepturi ca cetăţenii arabi. Prin expulzarea trupelor guvernului, kurzii au câştigat o neaşteptată autonomie şi au culminat procesul început în iulie, când regimul a început să retragă o parte din trupele desfăşurate în Kuristan pentru a lupta împotriva rebelilor. Dar autonomia este ameninţată de ciocnirile dintre rebelii islamişti şi kurzi şi de lipsa de unitate dintre cei din urmă. Săptămâna trecută, miliţienii kurzi din YPG şi două brigăzi islamiste s-au înfruntat pentru controlul satului Serekaniye, cu majoritate kurdă, de la frontiera cu Turcia. Cel puţin 34 de persoane au murit în aceste ciocniri.

La 23 noiembrie, kurzii şi islamiştii au convenit o încetare a focului, iar miliţienii islamişti din Yabat el Nusra şi Guraba el Sham au abandonat localitatea. Rămâne însă de văzut, având în vedere că ei au spus că vor să ocupe zona până la Qamishli, un oraş din apropierea frontierei cu Irakul şi majoritate kurdă. Potrivit informaţiilor, militanţii kurzi avansează deja spre Serekaniye şi Qamishlo. În joc se află controlul strategic asupra Kurdistanului sirian, bogat în petrol, de la frontiera cu Turcia şi Irakul. Iar pentru a complica şi mai mult situaţia, celelalte partide politice kurde siriene s-au regrupat în Consiliul Naţional Kurd (KNC), care critică aspru atât PYD cât şi YPG, pe care le consideră cele două feţe ale aceleiaşi monede.

KNC şi Turcia consideră de fapt PYD o ramură siriană a Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), o organizaţie care se înfruntă cu guvernul turc din 1984 într-un conflict armat, în care au murit 40.000 de persoane. Turcia, UE şi SUA consideră PKK o organizaţie teroristă. Unii oficiali şi membri ai PYD spun că nu au relaţii cu PKK, deşi le împărtăşesc ideologia şi îl venerează pe Abdullah Ocalan, încarcerat în Turcia din 1999, ale cărui poze sunt peste tot la Derik. Ankara, care şi-a arătat deschis sprijinul faţă de rebeli sirieni, priveşte cu neîncredere PYD şi autonomia instituită în regiune.

Săptămâna trecută, Turcia a cerut NATO să-i furnizeze rachete anti-rachete Patriot pentru a le instala la frontiera siriană, fapt ce a declanşat alarma în Rusia şi Iran, principalele aliate ale regimului lui Assad. Acestea sunt îngrijorate de un eventual atac turc asupra Siriei, sub pretextul autoapărării dar cu scopul, între altele, de a împiedica autonomia kurzilor sirieni şi o apropiere a acestora de PKK. Şi de a evita, mai ales, destabilizarea Kurdistanului turc, unde trăiesc 15 milioane de persoane, care reprezintă 20% din totalul ţării. Iar miliţiile YPG acuză, la rândul lor, Turcia că îi ajută şi le permite rebelilor islamişti să se mişte liber pe teritoriul turc.